Aston Martin a vândut un pachet de acțiuni proprietarului echipei de Formula 1 Racing Point

Aston Martin a vândut un pachet de acțiuni proprietarului echipei de Formula 1 Racing Point
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 31 ian 2020

Aston Martin vinde un pachet de acțiuni milionarului Lawrence Stroll, proprietarul unei echipe de Formula 1. Compania era în căutare de bani pentru a-și redresa activitatea, afectată de scăderile din 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aston Martin a anunțat oficial că vinde 16,7% din acțiuni unui investitor, pentru suma de 182 de milioane de lire (aproximativ 200 milioane euro), banii urmând să echilibreze nevoile de cash ale companiei. Cumpărătorul este Lawrence Sheldon Strulovici, cunoscut sub numele de Lawrence Stroll,în vârstă de 61 de ani, om de afaceri canadian, acționar al echipei de Formula 1 Racing Point (fosta Force India) și investor în companii de fashion, precum Pierre Cardin, Ralph Lauren, Tommy Hilfiger și Michael Kors. Mai deține și un circuit de curse în Canada.

Potrivit Aston Martin, vânzarea pachetului de acțiuni „vine după performanțele dezamăgitoare din 2019”. Pentru a finanța dezvoltarea noului SUV DBX, Aston Martin va face și o majorare de capital, la care vor participa atât vechii acționari, cât și noul acționar. Acesta va deveni președinte executiv, în locul lui Penny Hughes, care va părăsi compania.

Mitsubishi neagă acuzațiile aduse de procurorii germani: „Toate vehiculele au fost aprobate de KBA” CITEȘTE ȘI Mitsubishi neagă acuzațiile aduse de procurorii germani: „Toate vehiculele au fost aprobate de KBA”

Potrivit unor informații neoficiale, Aston Martin a purtat negocieri și cu firma chineză Geely, care deține marca suedeză Volvo precum și un pachet de acțiuni Daimler. Geely controlează și constructorul britanic de mașini sport Lotus.

Înțelegerea semnată de Stroll și Aston Martin prevede și schimbarea numelui echipei de Formula 1 în Aston Martin F1, din sezonul 2021.

Aston Martin este deținută de un consorțiu de investitori condus de David Richards, care a cumpărat compania de la Ford, în 2007. În 2012, fondul italian Investindustrial a devenit acționar, cumpărând 37,5% din companie. În 2013, Daimler AG a cumpărat 5% din Aston Martin, în cadrul unui parteneriat care prevede furnizarea de motoare Mercedes-Benz. În 2018, Aston Martin a fost listată la bursă, sub numele Aston Martin Lagonda Global Holdings plc.

viewscnt
Afla mai multe despre
aston martin
lawrence stroll
racing point
formula 1