Audi ieftinește SUV-ul electric e-tron și îi crește autonomia

Audi ieftinește SUV-ul electric e-tron și îi crește autonomia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 aug 2020

Audi a anunțat că va ieftini SUV-ul electric e-tron, simultan cu o creștere a autonomiei bateriei, ca urmare a unor îmbunătățiri ale sistemelor de rulare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Audi e-tron se va ieftini cu circa 8.000 de euro, cel puțin pe piața din SUA, după cum a anunțat reprezentanța acestei mărci. Mașina, care are un preț ce începe de la aproximativ 64.000 de euro în SUA (75.795 dolari), va coborî la 56.500 euro (echivalent a 66.995 dolari). În Europa, prețul modelului de bază e-tron este de 67.357 euro în Germania și peste 70.000 de euro în România. O astfel de reducere, dacă va fi aplicată, va duce prețul acestui model la aproximativ 60.000 de euro.

Decizia de reducere a prețului vine simultan cu o îmbunătățire a eficienței bateriei, care primește aproape 30 de kilometri în plus la autonomie, până la 355 km, cu ajutorul unor „optimizări ale sistemului hardware și software”. Printre modificări se numără capacitatea sistemelor electronice de control să decupleze complet motorul din față, reducând astfel necesarul de energie, atunci când este cazul.

Și versiunea de caroserie va primi o îmbunătățire similară a autonomiei bateriei, la 348 km.

Audi e-tron are două motoare electrice care generează o putere maximă de 355 CP, care poate crește pentru scurt timp la 402 CP, cu o accelerație de la 0 la 100 km de 5,5 secunde. Bateria sa are 95 kWh.

BMW Group, pierdere în trimestrul al doilea, după mai bine de un deceniu CITEȘTE ȘI BMW Group, pierdere în trimestrul al doilea, după mai bine de un deceniu

Audi a luat decizia de reducere a prețurilor și de creștere a autonomiei stimulată de competiția cu Tesla. Modelul S de la Tesla costă 79.900 de dolari în SUA, (circa 63.200 euro) dar oferă o autonomie  de aproximativ 560 kilometri, mult peste ceea ce oferă Audi.

Anul viitor, Audi va lansa al treilea SUV electric, Q4 e-tron, un model dezvoltat pe platforma MEB a grupului VW, pe care va fi produs și primul crossover al mărcii VW.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi e-tron
pret audi e-tron
pret masini electrice