Audi organizează Cupa Mașinilor Autonome, un concurs în care studenții pot câștiga 10.000 de euro și un contract de muncă

Audi organizează Cupa Mașinilor Autonome, un concurs în care studenții pot câștiga 10.000 de euro și un contract de muncă
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 8 nov 2018

Tehnologia noilor generații de automobile aduce în prim-plan noi genuri de competiții pentru aceste automobile. Audi organizează Cupa Conducerii Autonome 2018, o cursă în care sunt înscrise 8 echipaje formate din studenți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Opt echipe universitare vor participa la Audi Autonomous Driving Cup 2018, în luna noiembrie, pentru a-și prezenta cele mai reușite vehicule autonome. Participanții au acces la hărțile digitale ale întregii curse, iar gazda competiției va fi muzeul din cadrul centrului Audi Forum, din Ingolstadt, acolo unde se află sediul central al companiei.

Mașinile care vor lua startul în concurs sunt opt Audi Q2, dar reduse la scara de 1:8, și fiecare dispune de tehnologie care le permite să meargă autonom. Studenții care vor forma echipajele ce dezvoltă și coordonează aceste mașini provin din zone de profil, precum robotică, informatică, arhitectură software sau inteligență artificială. Vehiculele trebuie să parcurgă întregul traseu autonom, să evite obstacolele, să abordeze intersecțiile corect, să respecte semnele de circulație și să urmeze mașina din față la o distanță prestabilită.

Concursul se află la a patra ediție, acum fiind considerat deja maturizat. Scenariul din această etapă presupune apariția neașteptată a unui vehicul de urgență, pe care mașinile trebuie să-l recunoască. Mijloacele la dispoziție sunt camera video și microfonul care transmit datele ce trebuie analizate și evaluate. În funcție de situația, mașina trebuie să se comporte corespunzător. Dacă vehiculul de urgență vine din față, mașina din concurs trebuie să tragă pe dreapta. Dacă vehiculul de urgență apare în intersecție, mașina din concurs trebuie să oporească și să-i dea prioritate.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut CITEȘTE ȘI Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut

Mașinile sunt echipate cu camere video frontale și în spate, scaner laser și senzori de ultrasunete. Mașina are, de asemenea, senzori de mișcare care detectează accelerația pe nouă axe. Toate informațiile sunt colectate și trimise controlerului central și computerului de mare viteză de la bord.

Echipajele calificate în finală, după etapele de selecție și testare, aparțin unor universități din Germania. Pentru a câștiga, stundenții trebuie să parcurgă ultimii trei pași din concurs: etapa cu traseu și misiune impusă, prezentarea amănunțită a mașinii și ultima probă, cea creativă, în care mașina va îndeplini o misiune la alegere, pe tema „Inteligența Artificială”.

Premiul 1 va consta în 10.000 de euro, premiul 2 - în 5.000 de euro, iar premiul 3 - 1.000 de euro. Echipele vor intra, de asemenea, în contact cu reprezentanții Audi pentru o potențială angajare.

Concursul este organizat de Audi Electronics Venture GmbH (AEV), o subsidiară Audi specializată în identificarea tehnologiilor inovative, participarea în start-up-uri cu potențial, cooperarea cu companii din alte industrii.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
masini autonome
conducere autonoma
concurs masini autonome