Austrian Airlines anulează un sfert din zborurile programate pentru marți și miercuri, inclusiv spre București

Austrian Airlines anulează un sfert din zborurile programate pentru marți și miercuri, inclusiv spre București
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mar 2018

Compania aeriană Austrian Airlines, divizie a grupului german Lufthansa, a decis să anuleze un număr de 140 din cele 570 de zboruri programate pentru zilele de marți și miercuri, a declarat luni pentru agenția APA purtătorul de cuvânt de la Austrian Airlines, Peter Thier.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Reprezentanții personalului de la bordul avioanelor AUA, adică aproximativ 3.900 de angajați, consideră că oferta înaintată de management în cadrul negocierilor colective este prea mică. Conducerea companiei ofertă o majorare salarială indexată în funcție de inflație de 2,1% și o plată unică de 1,4%, scrie Agerpres.

Șoferii de mașini Volkswagen din Europa de Est, inclusiv România, evită să repare motoarele implicate în Dieselgate CITEȘTE ȘI Șoferii de mașini Volkswagen din Europa de Est, inclusiv România, evită să repare motoarele implicate în Dieselgate

Printre zborurile anuale se numără și cele între Viena și Amsterdam, Basel, Bruxelles, Budapesta, București, Düsseldorf, Erevan, Frankfurt, Geneva, Hamburg, Koln / Bonn, Copenhaga, Leipzig, Lyon, Milano, Munchen, Praga, Salzburg, Sofia, Stockholm, Stuttgart, Veneția, Zagreb și Zurich. În total, aproximativ 10.000 de pasageri vor fi afectați de greva personalului de la AUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
austrian airlines
zboruri