Lamborghini începe producția de măști chirurgicale

Lamborghini începe producția de măști chirurgicale
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2020

Automobili Lamborghini a anunțat miercuri că transformă departamentele fabricii sale de automobile super sport din Sant’Agata Bolognese în spații pentru producția de măști chirurgicale și viziere de protecție din plexiglas.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Măștile vor fi donate Spitalului Sant’Orsola-Malpighi din Bologna pentru a fi folosite în lupta împotriva pandemiei de Covid-19, arată un comunicat.

”Activitatea de producție pentru această inițiativă de solidaritate va fi desfășurată de personalul departamentului de tapițerii, care produce interioarele și realizează personalizarea pentru automobilele Lamborghini și care va confecționa 1.000 de măști pe zi. Vizierele medicale vor fi realizate în cantitatea de 200 de unități pe zi, folosind imprimante 3D în cadrul fabricii de producție de fibră de carbon și în departamentul de Cercetare și Dezvoltare”, arată compania.

Închiderea uzinelor din industria auto afectează 1,1 milioane muncitori din Europa CITEȘTE ȘI Închiderea uzinelor din industria auto afectează 1,1 milioane muncitori din Europa

Activitatea a fost aprobată și susținută de Regiunea Emilia-Romagna și se desfășoară în colaborare cu Universitatea din Bologna, scrie News.ro.

Departamentul de Științe Medicale și Chirurgicale va supraveghea testarea în vederea validării dispozitivelor medicale realizate de Lamborghini, înainte de livrarea lor căte spital, precizează compania.

„În această situație de urgență, simțim nevoia să avem o contribuție concretă. Spitalul S. Orsola-Malpighi este o instituție cu care avem o relație de colaborare de ani buni, atât prin consultanță profesională în promovarea programelor de protecție a sănătății lucrătorilor noștri, cât și în proiecte de cercetare. Vom câștiga această bătălie împreună, lucrând la unison, sprijinindu-i pe cei care sunt în linia întâi în lupta împotriva acestei pandemii, în fiecare zi”, a declarat Stefano Domenicali, președinte și CEO al Automobili Lamborghini.

De asemenea, compania arată că, în semn de unitate și de sprijin pentru întreaga națiune care se confruntă cu situația de urgență cauzată de Coronavirus, în fiecare seară, Lamborghini luminează clădirile istorice ale sediului său din Sant’Agata Bolognese, în culorile drapelului italian.

viewscnt
Afla mai multe despre
lamborghini
masti chirurgicale