BMW - cel mai mare exportator de automobile din SUA

BMW - cel mai mare exportator de automobile din SUA
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 mar 2019

BMW a fost, și în 2018, cel mai mare exportator de autovehicule din SUA, după valoarea acestora, potrivit unor date publicate de Departamentul de Comerț al SUA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uzina BMW din Spartanburg, Carolina de Sud, a exportat anul trecut 234.689 de automobile din seria X, evaluate de Departamentul de Comerț al SUA la peste 8,4 miliarde dolari, după cum scrie Automotive News. Este pentru al cincilea an consecutiv cea mai mare valoare exportată a unui producător de autovehicule din SUA, chiar dacă a fost afectată de războiul tarifelor dintre SUA și China.

China a fost destinația principală, cu aproape o treime din totalul producției, respectiv 48.537 unități, însă numărul de vehicule expediate din SUA către această țară a scăzut cu 40%, parte din producție fiind mutată de BMW în alte uzine, în Africa de Sud și în China, astfel încât prețul mașinilor să nu fie afectat foarte mult. Est vorba despre SUV-ul de clasă medie X3, a cărui producție a fost oprită în uzina americană în luna mai.

EXCLUSIV FOTO Renault Logan facelift - surprins în probe, cu noile blocuri optice, pe străzile din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Renault Logan facelift - surprins în probe, cu noile blocuri optice, pe străzile din România

Uzina americană a BMW a produs în total anul trecut 356.749 vehicule, în scădere ușoară față de anul trecut. Capacitatea totală a fabrici este de 450.000 de vehicule, însă aceasta nu a fost atinsă. Cu un număr impresionant de angajați, 11.000, fabrica a produs mașina cu numărul 4,5 milioane de curând.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
productie bmw sua
spartanburg
bmw x3
exporturi auto sua
razboiul tarifelor sua china