BMW Group: venituri record și depășire în premieră a pragului de 100 miliarde euro

BMW Group: venituri record și depășire în premieră a pragului de 100 miliarde euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 mar 2020

BMW Group a avut anul trecut venituri de peste 100 miliarde de euro, în premieră, fiind înregistrată o dublare a a acestora în ultimul deceniu. Rentabilitatea companiei a crescut, pe ultimul trimestru, continuând tendința ascendentă, dar provizioanele și cheltuielile de capital au generat un profit în scădere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

BMW Group spune că a încheiat cu succes anul financiar 2019, cu o creștere a rentabilității și în trimestrul patru. În acest interval, veniturile BMW au atins un nou maxim istoric pentru un trimestru, ca urmare a creșterii automobilelor din segmentul de lux superior.

"În 2019, am îmbunătățit rentabilitatea de la un trimestru la altul - în ciuda mediului de piață dificil. Aceasta arată că avem produsele potrivite pe șosele și că strategia noastră este eficientă", a declarat președintele Consiliului de Administrație al BMW AG, Oliver Zipse, la München. "Adoptăm transformarea industriei noastre cu încredere în forța noastră de inovație. Am recunoscut semnele schimbării încă dintr-o fază incipientă și am făcut pregătiri corespunzătoare. Întregul nostru potențial este în expansiune - exact în momentul potrivit."

Primul trimestru a fost afectat de recunoașterea unui provizion de 1,4 miliarde de euro ca urmare a primirii unei Declarații de Obiecții din partea Comisiei UE în legătură cu cercetările antitrust în desfășurare. Apoi, profitul brut al companiei pentru semestrul al doilea din 2019 a crescut semnificativ față de anul precedent (4,3 miliarde euro; +18,8%).

FOTO Probleme cu sistemul de check-in la Aeroportul Otopeni. Multe curse au apărut ca anulate CITEȘTE ȘI FOTO Probleme cu sistemul de check-in la Aeroportul Otopeni. Multe curse au apărut ca anulate

Cheltuielile de cercetare și dezvoltare pentru anul 2019 au totalizat 5,9 miliarde de euro, semnificativ mai mult decât în anul precedent (2018: 5,3 miliarde euro; +11,9%).

Livările în trimestrul patru pentru BMW, MINI și Rolls-Royce au totalizat 665.8031 unități în creștere ușoară față de anul anterior (2018: 656.8231; +1,4%1). Veniturile BMW Group au crescut semnificativ la 29,3 miliarde de euro (2018: 24,4 miliarde euro; +19,9%). Datele reprezintă cel mai mare nivel de venituri înregistrate vreodată de BMW Group într-un singur trimestru. Profitul EBT s-a îmbunătățit semnificativ la 2,3 miliarde de euro (2018: 1,7 miliarde euro; +32,1%), în timp ce profitul brut a totalizat 2,05 miliarde de euro (2018: 1,8 miliarde euro; +14,2%). Rentabilitatea brută a vânzărilor (marja EBT) a scăzut la 7,0% (2018: 7,4%).

Pe întreg anul 2019, livrările au crescut cu 2,2%, la un nou record de 2,5 milioane de unități (2018: 2,48 milioane). Cu un total de 104,2 miliarde de euro, veniturile BMW Group au depășit plafonul de 100 de miliarde de euro pentru prima dată (2018: 96,855 miliarde euro; +7,6%).

Profitul anterior exercițiului financiar pentru anul financiar 2019 a scăzut la 7,411 miliarde de euro (2018: 8,933 miliarde euro; -17,0%), afectat de provizioane și cheltuieli în R&D.

Profitul brut a fost de 7,1 miliarde de euro (2018: 9,6 miliarde euro; -26,1%). Rentabilitatea brută a vânzărilor (marja EBT) a fost de 6,8% (2018: 9,9%). Profitul net a totalizat 5,02 miliarde de euro (2018: 7,06 miliarde euro; -28,9%).

Consiliul de Administrație și Consiliul Director vor propune Adunării Generale Anuale din 14 mai plata unui dividend de 2,50 euro per acțiune ordinară și de 2,52 euro per acțiune preferențială, ceea ce duce la un raport de plată a dividendelor de 32,8% (2018: 32,0%) din profitul net. Plata totală de dividende ar urma să fie de aproximativ 1,65 miliarde de euro.

Veniturile segmentului auto în trimestrul al patrulea 2019 au crescut la 26,8 miliarde de euro (2018: 23,2 miliarde euro; +15,6%) ca urmare a efectelor pozitive descrise anterior. Profitul anterior exercițiului financiar s-a îmbunătățit semnificativ și el la 1,8 miliarde de euro (2018: 1,4 miliarde euro; +25,7%). Prin urmare, marja EBIT s-a îmbunătățit de la un an la altul și comparativ cu trimestrul al treilea, ajungând la 6,8% (2018: 6,3%).

VW confirmă debutul lui ID.3 în această vară. Compania vrea să livreze 30.000 de mașini simultan CITEȘTE ȘI VW confirmă debutul lui ID.3 în această vară. Compania vrea să livreze 30.000 de mașini simultan

Veniturile segmentului pentru întregul an 2019 au totalizat 91,7 de miliarde de euro (2018: 85,9 miliarde euro; +6,8%). Profitul anterior exercițiului financiar a urcat la 4,5 miliarde de euro (2018: 6,2 miliarde euro; -27,2%). Marja EBIT a fost de 4,9% (2018: 7,2%). Profitul brut a urcat la 4,4 miliarde de euro (2018: 6,977 miliarde euro; -36,0%).

Segmentul Financial Services a înregistrat 2 milioane de contracte noi în 2019 (2018: 1.9; +5,0%). Portofoliul de contracte cu clienții retail a cuprins 5.973.682 de contracte la finalul perioadei de raportare (31 decembrie 2018: 5.708.032; +4,7%). Veniturile segmentului au totalizat 29,6 miliarde de euro (2018: 27,7 miliarde euro; +6,8%). Profitul brut a urcat la 2,272 miliarde de euro (2018: 2,143 miliarde euro; +6,0%).

Forța de muncă a BMW Group la 31 decembrie 2019 a fost de 133.778 de angajați, la un nivel comparabil cu nivelul anului anterior (2018: 134.682; -0,7%).

viewscnt
Afla mai multe despre
bilant bmw
rezultate bmw
date financiare bmw
vanzari bmw