BMW i3, cea mai cumpărată mașină electrică din România. Piața de vehicule electrice a crescut de 3 ori față de anul trecut

BMW i3, cea mai cumpărată mașină electrică din România. Piața de vehicule electrice a crescut de 3 ori față de anul trecut
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 1 nov 2017

Numărul de automobile electrice și hibride plug-in a crescut în primele nouă luni ale anului cu 171,6%, potrivit datelor APIA, însă numărul acestora este în continuare foarte mic, în raport cu volumul total al pieței și cu bonusurile acordate de stat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Au fost livrate, potrivit raportărilor APIA, 239 de autovehicule electrificate, care includ însă și modelele cu range extender (motor termic utilizat pentru încărcarea bateriei) și cele plug-in hybrid, adică mașini cu motor cu combustie, care au și un motor electric ce permite o autonomie de numai 30 – 40 km și, în plus bateria se poate încărca la priză. În comparație cu anul trecut, volumul este mult mai mare, dar dacă scoatem modelele hibrid din calcul, numărul mașinilor electrice este mult mai mic.

De exemplu, dacă analizăm vehiculele electrice înmatriculate în luna septembrie (date furnizate de DRPCIV) au fost înscrise în circulație doar 26 de mașini electrice, din care 10 autoturisme au fost BMW i3. Celelalte au fost 5 VW e-Golf, 5 Renault Zoe, 3 VW Up, la care se adaugă un Kia Soul EV, un Mercedes B Class,  și o Tesla Model S.

BMW i3, cea mai cumpărată mașină electrică din România. Piața de vehicule electrice a crescut de 3 ori față de anul trecut

În acest moment, sunt, practic, 3 mărci care au atras atenția cumpărătorilor români, având produse din gama electrică. Cea mai importantă este BMW, care are modelul i3, atât cu propulsie complet electrică, cât și cu range extender. Micul automobil de la BMW a avut 49 de cumpărători anul acesta, din care doar 3 au optat pentru versiunea cu range extender (mai scumpă). Celelalte modele, hibride plug-in, au numărat 29 de exemplare vândute, dintre care cel mai vândut a fost BMW X5 (13 exemplare).

Renault a înregistrat 28 de unități vândute, cu modelul Zoe, o creștere considerabilă dacă ținem cont de faptul că anul trecut vindea doar 3 exemplare.

Cea de-a treia marcă importantă pe segmentul electric este VW, care are două modele: e-Golf și Up. În total, VW a înregistrat 27 de autovehicule vândute, față de 10 anul trecut.

Programul Rabla Plus poate aduce un discount de 10.000 de euro persoanelor care cumpără o mașină cu propulsie electrică, iar dacă se aplică și pentru un tichet Rabla, reducerea poate fi consistentă.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
renault
vw
masini electrice
piata auto