BMW România reacționează după introducerea taxării în stațiile de încărcare Renovatio

BMW România reacționează după introducerea taxării în stațiile de încărcare Renovatio
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 mar 2018

Posesorii de mașini electrice preferă să le încarce preponderent acasă, peste noapte, iar mai bine de jumătate dintre aceștia nu au folosit nici măcar o dată încărcarea publică în contextul unei utilizări urbane, ceea ce înseamnă că încărcarea în stații publice este doar ocazională, transmite BMW România, într-o „declarație cu privire introducerea unei taxe de încărcare în rețelele private de stații de încărcare”, în special ca urmare a analizelor referitoare la costurile pe care un utilizator de vehicul electric le va avea în urma încărcării la stațiile cu plată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit BMW România, „piața de automobile electrice din România a cunoscut o dezvoltare constantă importantă în ultimii doi ani. Acum, automobilul electric este o realitate. Aceasta a încurajat dezvoltări private importante în rețele de încărcare publică, care până acum a fost, în mare parte, gratuită. Introducerea unui program de taxare este un pas firesc în maturizarea și sustenabilitatea acestor investiții importante pentru piață.”

Datele pe care le deține BMW, colectate în urma unui studiu efectuat pe un grup de utilizatori privați în Berlin, au scos în evidență faptul că posesorii de mașini electrice preferă să le încarce preponderent acasă, peste noapte. „Mai bine de jumătate nu au folosit nici măcar o dată încărcarea publică în contextul unei utilizări urbane.” Asta înseamnă că încărcarea în stații publice este doar ocazională.

Rechemare în România pentru 1.700 de vehicule Mercedes-Benz, în scandalul airbagurilor ce se deschid singure. La nivel global, au fost rechemate peste 400.000 de mașini CITEȘTE ȘI Rechemare în România pentru 1.700 de vehicule Mercedes-Benz, în scandalul airbagurilor ce se deschid singure. La nivel global, au fost rechemate peste 400.000 de mașini

Concluzia declarației BMW România este că impactul asupra bugetului celor care conduc mașini electrice în România nu va fi mare. „Considerăm că introducerea unor costuri de încărcare pentru o parte din stațiile publice nu are un impact semnificativ asupra costurilor de utilizare. În contextul finanțării BMW i Select, BMW i3 rămâne unul din cele mai accesibile modele BMW dacă se ia în considerare costul total de utilizare.”

BMW a construit propriile stații de încărcare în București, în zona birourilor din Băneasa și în parcarea Mall Băneasa, care pot fi utilizate gratuit.

Rețeaua Renovatio a anunțat introducerea unor tarife de încărcare bazate pe abonamente și plata pe minut. Dacă la stațiile cu puteri reduse, care necesită un timp de încărcare foarte lung, prețurile vor fi reduse, la cele cu puteri mari, care asigură o încărcare în circa o oră, tarifele se apropie de prețul unui rezervor de benzină. În replică, compania Kaufland, care găzduiește o parte din stațiile Renovatio în urma unui parteneriat, a anunțat că va suporta prețul încărcării vehiculelor electrice pentru clienții magazinului.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
masini electrice
renovatio
tarife incarcare