BMW și Daimler vor dezvolta împreună noi tehnologii pentru conducerea automată

BMW și Daimler vor dezvolta împreună noi tehnologii pentru conducerea automată
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iul 2019

BMW și Daimler au încheiat un parteneriat pe termen lung pentru a dezvolta împreună tehnologii pentru conducerea automată, iar 1.200 de tehnicieni de la cei doi producători auto de mașini de lux vor fi implicați în acest proces, a anunțat, joi, BMW, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Parteneriatul strategic se va concentra pe dezvoltarea tehnologiilor pentru sisteme de conducere asistată, conducere automată pe autostrăzi și parcare automată. Cele două companii germane speră să folosească noile sisteme în 2024, scrie Agerpres.

OFICIAL Șantierul Naval Constanța și Naval Group primesc contractul controversat al corvetelor, de peste 1 miliard euro CITEȘTE ȘI OFICIAL Șantierul Naval Constanța și Naval Group primesc contractul controversat al corvetelor, de peste 1 miliard euro

"În plus, sunt planificate noi discuții privind extinderea ooperării în domeniul automatizării în zonele urbane și în centrele orașelor", se arată în comunicatul BMW.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
daimler
conducere automata