BMW vrea să vândă 100.000 de mașini electrice în 2017

BMW vrea să vândă 100.000 de mașini electrice în 2017
scris 14 nov 2016

Producătorul auto german BMW și-a programat vânzări de 100.000 de mașini electrice anul viitor, cu două treimi peste nivelul din acest an, relatează publicația germană Süddeutsche Zeitung, care îl citează pe directorul general al companiei, Harald Krüger.

În acest an, BMW estimează vânzări de circa 60.000 de mașini hibride și electrice, potrivit reprezentantului grupului auto, scrie News.ro.

Începând din 2013 și până acum, vânzările cumulate de automobile BMW cu baterii electrice au fost de circa 100.000 de unități.

Pentru a stimula vânzările, BMW va majora cu 50% capacitatea bateriilor modelului electric citadin i3 până la finalul acestui an.

Vânzările Volkswagen au crescut cu aproape 3% în primele zece luni, susținute de China și Europa CITEȘTE ȘI Vânzările Volkswagen au crescut cu aproape 3% în primele zece luni, susținute de China și Europa

BMW i3 este singurul autovehicul 100% electric din gama constructorului auto, însă vânzările totale ale modelului au fost de doar 25.000 de unități anl trecut.

BMW,  depășit anul acesta de rivalul german Mercedes-Benz pe piața mașinilor de lux, vrea să ajungă la o pondere cuprinsă între 15% și 25% a modelelor electrice sau hibride în totalul vânzărilor până în 2025.

În martie, directorul general al BMW a anunțat că grupul auto va dezvolta producția de automobile electrice și va accelera introducerea automobilelor autonome, strategie care va fi finanțată prin extinderea gamei modelelor de lux.

Grupul a decis anul acesta să producă versiuni decapotabile ale modelului electric I8 și să extindă gama de automobile pentru care vor fi disponibile pachete opționale de performanță ridicată M.

Ultima schimbare majoră de strategie a BMW a avut loc în 2007, când directorul general de atunci, Norbert Reithofer, a promovat investiții de miliarde de euro în reducerea consumului de carburant, producerea primului vehicul electric al grupului și producția de masă a fibrei de carbon.

Spre deosebire de rivalii Mercedes-Benz și Audi, proprietarul mărcilor BMW, Rolls-Royce și Mini nu face parte dintr-un grup mai larg, ceea ce înseamnă că trebuie să absoarbă costurile de dezvoltare a noilor tehnologii prin oferta actuală.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bmw
masini electrice