Brandul german Volkswagen a raportat vânzări record de 6,24 milioane de vehicule, în 2018

Brandul german Volkswagen a raportat vânzări record de 6,24 milioane de vehicule, în 2018
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 ian 2019

Marca Volkswagen a reușit să obțină un nou record de livrări în 2018, chiar dacă în urma unei creșteri mici, de numai 0,2%. Compania anunță rezultate bune în America de Sud, în SUA și în Europa, în ciuda situației incerte din China și a „repercusiunilor schibărilor WLTP”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Brandul Volkswagen a înregistrat un volum de 6,24 milioane de vehicule vândute la nivel global, în 2018, o creștere de numai 0,2% față de 2017, dar una suficientă pentru a marca un nou record pentru marca germană. „2018 a fost caracterizat de o incertitudine considerabilă în anumite regiuni, în special în adoua jumătate a anului. Dincolo de acestea, am fost capabili să combatem cu o puternică ofensivă de noi produse atractive și să balansăm efectele adverse. Strategia noastră a dat rezultate. Noul record de livrări este rezultatul unei munci intense”, a declarat Jurgen Stackman, șeful vânzărilor din board-ul mărcii.  Șefii companiai estimează că 2019 va avea la fel de multe provocări.

Potrivit datelro oficiale, egmentul SUV-urilor acrescut cu 38% pentru Volkswagen, fiind vândut un SUV la fiecare 5 mașini livrate, adică o cotă de 19% din total mașini, față de numai 14% un an înainte. De asemenea, Volkswagen anunță a că a vândut peste 50.000 de vehicule electrice și plug-in hibride, cu 13% mai multe decât în 2017.

În Europa, VW a raportat 1,75 milioane de vehicule, cu 3,6% mai multe, din care 1,47 milioane au fost vândute în Europa de Vest. În țara de origine, Germania, VW a livrat 541.200 vehicule, cu 1,8% mai multe. În Europa Centrală și de Est, inclusiv Rusia, marca germană a livrat 280.300 vehicule, cu 8,2% mai multe.

Consiliul de Administrație al Renault a verificat plățile către Carlos Ghosn în ultimii doi ani CITEȘTE ȘI Consiliul de Administrație al Renault a verificat plățile către Carlos Ghosn în ultimii doi ani

În SUA, volumul vânzărilor s-a ridicat la 354.100 unități, cu 4,2% mai multe, în timp ce în Mexic vânzările au fost pe un trend descrecător, cu 19 procente în minus. America de Sud a încheiat anul pe plus, pentru VW, cu 474.000 de vehicule livrate, 13,1% mai multe față de 2017.

În cealaltă parte a lumii, în Asia, livrările VW s-au ridicat la 3,239 milioane de vehicule, în scădere cu 1,7%, în special din cauza pieței din China, unde rezboiul tarifelor a blocat piața și a generat o scădere de 2,1 procente, la 3,11 milioane de vehicule.

Brandul german Volkswagen a raportat vânzări record de 6,24 milioane de vehicule, în 2018

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
masini
vanzari