Carlos Ghosn dezminte acuzațiile care i-au fost aduse

Carlos Ghosn dezminte acuzațiile care i-au fost aduse
scris 26 nov 2018

Fostul președinte al constructorului auto japonez Nissan, Carlos Ghosn, arestat luni pe baza suspiciunilor de nereguli financiare, a dezmințit acuzațiile care i-au fost aduse, a anunțat duminică postul public de televiziune din Japonia (NHK), preluat de Reuters.

Ghosn, care până acum nu a făcut nicio declarație publică, ar fi spus anchetatorilor că nu a avut intenția de a subestima remunerația sa în documentele financiare depuse la fisc și de asemenea a dezmințit acuzațiile care i-au fost aduse, informează NHK fără a oferi alte detalii, scrie Agerpres.

VIDEO Cu zâmbet ironic, rușii vor să trimită o misiune spațială care să verifice dacă americanii au ajuns pe lună CITEȘTE ȘI VIDEO Cu zâmbet ironic, rușii vor să trimită o misiune spațială care să verifice dacă americanii au ajuns pe lună

La rândul său, Greg Kelly, un fost director de la Nissan arestat împreună cu Carlos Ghosn, ar fi declarat sâmbătă pentru NHK că remunerația lui Ghosn a fost discutată cu alți oficiali iar fostul președinte al consiliului de administrație de la Nissan ar fi fost plătit în mod adecvat.

Carlos Ghosn este cel care a reușit, în perioada în care a condus Nissan ca CEO, să scoată compania din criza în care se afla, plină de datorii și fără soluții, redresând uimitor compania și aducând-o în rândul constructorilor auto profitabili.

Anul trecut, Ghosn a încasat 7,4 milioane de euro de la Renault și 9,2 milioane de euro de la Nissan. Ghosn a renunțat la rolul de CEO al Nissan în aprilie 2017, dar a rămas președintele companiei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
carlos ghosn
renault
nissan