CEO Wizz Air își atacă dur concurenții din România: TAROM și Blue Air se îndreaptă spre eșec, spre faliment. Nu știu din ce motive încă se află pe piață și efectuează zboruri!

CEO Wizz Air își atacă dur concurenții din România: TAROM și Blue Air se îndreaptă spre eșec, spre faliment. Nu știu din ce motive încă se află pe piață și efectuează zboruri!
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mai 2022

József Váradi, CEO Wizz Air, susține că cele două companii aeriene românești, TAROM și Blue Air, „sunt în faliment tehnic” și sunt „ținute în viață de tot felul de ajutoare de stat și de guvern”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Váradi a lansat un avertisment dur către conducerea TAROM și Blue Air pe care le acuză că nu-și plătesc furnizorii. Mai mult,  Váradi spune că cele două companii aeriene se îndreaptă spre faliment.

Consiliul Concurenței intervine cu propuneri pe piața Uber, Bolt, Free Now și critică practica tarifelor standard diferențiate și gratuitatea anulării unei curse doar pentru șoferi CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței intervine cu propuneri pe piața Uber, Bolt, Free Now și critică practica tarifelor standard diferențiate și gratuitatea anulării unei curse doar pentru șoferi

„Am suferit pierderi importante în acești doi ani de pandemie, dar am rămas intacți în privința lichidităților. Astăzi, Wizz Air este singura companie aeriană din România care este la zi cu plățile și care i-a plătit pe toți, inclusiv în pandemie, potrivit acordurilor comerciale. Restul companiilor aeriene nu-și plătesc (integral) furnizorii, pentru că sunt în faliment tehnic, dar evident sunt ținute în viață de tot felul de ajutoare de stat și de guvern. Noi nu am beneficiat de planuri de salvare, singuri ne-am administrat lichiditățile și i-am plătit pe toți la timp (…) Pentru ca industria aeronautică să își revină la capacitate maximă este nevoie să ne uităm la toți acești actori în mod diferit. Pot vorbi despre Tarom sau Blue Air, aceste companii au probleme financiare și se îndreaptă spre eșec, nu plătesc, se îndreaptă spre faliment, dar din nu știu ce motive încă se află pe piață și efectuează zboruri. Vom trăi și vedea ce se întâmplă cu aceste companii. Nu doar în România, ci pe tot globul, Covid a avut un impact major asupra lichidităților în sectorul aviatic. Iar unele companii, cum e a noastră, s-a descurcat, dar cele mai multe nu au făcut față. Personal, cred că după această vară vom vedea o consolidare semnificativă a industriei”, a declarat József Váradi, CEO Wizz Air într-un interviu acordat Monitorul de Cluj.

TAROM și Blue Air, principalii concurenți pe piața locală ai Wizz Air, au primit ajutoare de stat de la Guvernul român, în perioada pandemiei.

Pe de altă parte, Wizz Air a beneficiat de schema de ajutor de stat finanțată de Consiliul Județean Sibiu, în valoare de aproape 380.000 de euro. În baza contractului, compania trebuie să asigure minimum două frecvențe săptămânale de la Sibiu.

Companiile aeriene au înregistrat pierderi de 700 de milioane de lei în 2020, la un rulaj de 480 de milioane de lei. TAROM, Wizz Air și Țiriac Air au fost cele mai afectate de pandemie, având cumulat 650 de milioane de lei pierdere, circa 93% din valoarea totală, relevă datele furnizate de platforma confidas.ro și centralizate de Profit.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
blue air
wizz air