CFR Călători renunță la chitanțier și pix și va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren

CFR Călători renunță la chitanțier și pix și va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 oct 2020

CFR Călători va investi aproape 10 milioane de lei pentru achiziționarea unor terminale mobile pentru taxare, dotate cu imprimante, cu ajutorul cărora vor putea fi vândute bilete în tren, iar posesorii de card TrenPlus vor putea acumula kilometri parcurși și vor putea beneficia de bonusuri și facilități, a declarat, directorul general al companiei, Dan Costescu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit acestuia, este vorba despre achiziționarea a peste 2000 de terminale, iar investiția se va realiza din cei 130 de milioane de lei primiți de companie la rectificarea bugetară, scrie Agerpres.

Detalii despre eșalonarea pe 12 luni pregătită de Finanțe: fără garanții și cu un calendar de rambursare propriu, dar disponibilă doar pentru firme care nu au înregistrat obligații fiscale restante înainte de starea de urgență CITEȘTE ȘI Detalii despre eșalonarea pe 12 luni pregătită de Finanțe: fără garanții și cu un calendar de rambursare propriu, dar disponibilă doar pentru firme care nu au înregistrat obligații fiscale restante înainte de starea de urgență

"În acest an terminalele vor costa 2,8 milioane de lei și se va continua în anul următor cu încă aproximativ 7 milioane de lei. Asta înseamnă o echipare a tuturor șefilor de tren - pentru că acest terminal va însemna gestiune personală și va fi asociat cu numele deținătorului, se vor ține evidențele contabile pe gestiunea individuală, cum este și acum, doar că este pe hârtie - deci ne vom duce undeva la 2000 și ceva de terminale în total. Se va renunța la clasicul chitanțier și pix și se vor emite pe acest terminal bilete, se vede foarte precis locul liber, biletul se va tipări pe un suport tot de hârtie, dar cu o imprimantă mică, mobilă, care va fi în dotarea controlorului sau a însoțitorului de tren", a spus Costescu.

Șeful CFR Călători a precizat că prețul biletelor cumpărate în tren va fi același doar pentru călătorii care s-au urcat din stații care nu au case de bilete.

"Prețul se mărește doar pentru acei călători care s-au urcat din stații cu case de bilete de unde puteau să își cumpere bilete. Avem și stații unde nu avem case de bilete, unde nu vinde nimeni bilete și pentru aceste stații este normal să oferim același preț ca și cum am fi avut case acolo", a menționat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr călători
bilete tren
dan costescu