CFR SA angajează ingineri absolvenți

CFR SA angajează ingineri absolvenți
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 nov 2019

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, administrator al rețelei feroviare naționale, a lansat un program de selecție pentru ocuparea a 90 de posturi de ingineri, dintre absolvenții din ultimii 3 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Posturile sunt distribuite pe toate cele 8 regionale de cale ferată (București, Craiova, Timișoara, Cluj, Iași, Brașov, Constanța și Galați), pentru specializările: tehnologia transporturilor (Trafic), telecomunicații/telecomenzi feroviare și electronică (Instalații), construcții căi ferate drumuri și poduri (Linii).

CONFIRMARE - BCR eGO, Compania Municipală Managementul Transportului și FLOW își unesc forțele într-un serviciu integrat de ride sharing CITEȘTE ȘI CONFIRMARE - BCR eGO, Compania Municipală Managementul Transportului și FLOW își unesc forțele într-un serviciu integrat de ride sharing

CFR SA este o companie cu capital majoritar de stat, specializată în administrarea și gestionarea infrastructurii feroviare din România. Compania este prezentă pe piața feroviară din anul 1998, administrarea activității feroviare la nivel local fiind gestionată prin cele 8 sucursalele regionale care funcționează în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța.

viewscnt
Afla mai multe despre
ingineri
cfr