Comisia Europeană va putea controla mașinile și amenda direct producătorii și importatorii cu până la 30.000 euro pe vehicul

Comisia Europeană va putea controla mașinile și amenda direct producătorii și importatorii cu până la 30.000 euro pe vehicul
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 29 mai 2017

Comisia Europeană (CE) va putea efectua controale la fața locului asupra autovehiculelor pentru depistarea eventualelor nereguli privind emisiile de noxe și va putea amenda direct producătorii și importatorii de automobile, cu până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul neconform, potrivit unui proiect de regulament agreat astăzi de Consiliul Uniunii Europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul de regulament pentru revizuirea cadrului juridic privind omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor la nivelul UE a fost redactat de CE în replică la scandalul emisiilor poluante declanșat în 2015, după ce grupul german Volkswagen a admis că a folosit un dispozitiv ilegal pe mai mult de 11 milioane de mașini pentru a ascunde nivelul real al emisiilor de gaze din timpul condusului.

Propunerile agreate de Consiliu trebuie aprobate de Parlamentul European înainte de a deveni lege. Documentul vizează înlocuirea actualului cadru legal al UE, așa cum a fost stabilit prin Directiva CE 46 din 2007.

Renault lansează Captur face-lift în România. Prețul crește cu cel puțin 300 de euro, în funcție de echipare CITEȘTE ȘI Renault lansează Captur face-lift în România. Prețul crește cu cel puțin 300 de euro, în funcție de echipare

Potrivit proiectului, personalul CE are posibilitatea să organizeze și să efectueze propriile teste și inspecții ale vehiculelor, sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate aflate pe piață, astfel încât să reacționeze imediat la nereguli, dacă este necesar.

De asemenea, Comisia va putea amenda producătorii și importatorii de mașini cu până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul care nu respectă cerințele UE în materie de mediu, iar statele membre vor avea obligația să efectueze, în fiecare an, un număr minim de inspecții asupra autovehiculelor aflate în circulație, se arată într-un comunicat al Președinției malteze a Consiliului UE.

Astfel, fiecare țară va trebui să controleze un număr egal cu cel puțin unul din 50.000 de autovehicule care au fost înregistrate în anul anterior, inspecțiile urmând să includă și verificări ale emisiilor în condiții reale de trafic.  

Abordările generale agreate de Consiliul UE prevăd obligativitatea ca fiecare stat să finanțeze activitățile de supraveghere a pieței auto, taxele privind operațiunile legate de omologarea de tip a vehiculelor urmând să fie suportate de producătorii care au cerut omologările.

FOTO Airbus a prezentat un avion privat inspirat de mașinile decapotabile CITEȘTE ȘI FOTO Airbus a prezentat un avion privat inspirat de mașinile decapotabile

Statele care nu au suficiente resurse pentru a efectua testele necesare vor putea cere ca acestea să fie desfășurate de către alte țări, precizează Consiliul UE.  

“Sănătatea populației, calitatea aerului și inovația sunt principiile care stau la baza acestui acord. Singura modalitate pentru a restabili și crește încrederea în industria auto europeană este sprijinirea dezvoltării de tehnologii curate și sigure. Vor fi implementate teste de încredere privind conformitatea vehiculelor, pentru ca neregurile înregistrate în trecut să nu se mai întâmple pe viitor”, spune Chris Cardona, președintele Consiliului UE și ministrul maltez al Economiei.

Propunerea de revizuire a normelor privind omologarea vehiculelor și remorcilor la nivelul UE introduce conceptul de evaluare inter pares a autorităților de omologare de tip, evaluare ce va fi efectuată cel puțin o dată la cinci ani. Documentul prevede că autoritățile de omologare de tip nu fac obiectul evaluării inter pares atunci când își desemnează toate serviciile tehnice pe baza acreditării în baza standardelor recunoscute la nivel internațional.

În ceea ce privește serviciile tehnice, Consiliul UE propune implicarea organismelor naționale de acreditare în evaluarea serviciilor tehnice și instituirea unor echipe de evaluare în comun.

Textul integral al propunerilor agreate de Consiliul UE poate fi consultat aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul ue
proiect regulament
omologare
autovehicule
emisii poluante
amenzi