Companii aviatice importante își suspendă cursele spre Iran

Companii aviatice importante își suspendă cursele spre Iran
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 ian 2020

Companii aviatice importante și-au suspendat cursele spre Iran și toate zborurile ce survolează teritoriile Iranului, Irakului, dar și a Golfurilor Persic și Oman, după atacurile iraniene asupra a două baze din Irak unde staționează militari americani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania aviatică Air France și-a suspendat ''până la noi ordine'' toate cursele care survolează spațiile aeriene iranian și irakian, la câteva ore după atacurile iraniene, scrie Agerpres.

În Germania, Lufthansa - prin vocea purtătoarei sale de cuvânt - a anunțat la rândul său că își anulează cursa aviatică zilnică având ca destinație Teheranul ca măsură de precauție pe fondul evenimentelor din regiune. Ulterior, un alt purtător de cuvânt a transmis că Lufthansa va evita spațiile aeriene irakian și iranian, fără a preciza câte zboruri vor fi afectate.

VIDEO Un avion ucrainean s-a prăbușit după decolarea de la Teheran. Nu există supraviețuitori CITEȘTE ȘI VIDEO Un avion ucrainean s-a prăbușit după decolarea de la Teheran. Nu există supraviețuitori

Agenția Federală a Aviației Americane (FAA) a interzis marți seara avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul și țările din Golf, în urma atacurilor.

Agenția federală rusă pentru transport aviatic Rosaviația le-a transmis transportatorilor ruși să evite zborurile deasupra spațiilor aeriene ale Irakului, Iranului, țărilor din Golful Persic și Golful Oman.

viewscnt
Afla mai multe despre
air france
lufthansa