Companiile aeriene vor avea nevoie de alte 80 miliarde de dolari pentru a supraviețui

Companiile aeriene vor avea nevoie de alte 80 miliarde de dolari pentru a supraviețui
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 nov 2020

Companiile aeriene vor avea nevoie de ajutoare suplimentare în valoare de 80 miliarde de dolari, adică aproximativ jumătate din ajutoarele de care au beneficiat deja din partea guvernelor, pentru a depăși criza coronavirusului, a avertizat vineri Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Le suntem extrem de recunoscători că au injectat 160 miliarde dolari în sector", a declarat directorul general IATA, Alexandre de Juniac, cu ocazia unui forum aeronautic organizat la Paris de cotidianul La Tribune."În lunile următoare, necesitățile de ajutoare suplimentare ale industriei sunt evaluate la 70-80 miliarde dolari. Altfel, unele companii aeriene nu vor supraviețui", a apreciat Alexandre de Juniac, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ FOTO Dacia a lansat oficial în România noile Sandero, Logan și Sandero Stepway. Prețuri complete pentru toate versiunile CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Dacia a lansat oficial în România noile Sandero, Logan și Sandero Stepway. Prețuri complete pentru toate versiunile

Chiar dacă progresele înregistrate de producătorii de vaccinuri oferă unele speranțe, o revenire la călătoriile în masă va avea loc peste mult mai multe luni, susțin companiile aeriene. Unele din aceste companii vor avea dificultăți în a traversa perioada de iarnă din emisfera nordică, când profiturile sunt mici chiar și în perioade normale.

Între timp, recrudescența cazurilor de infecție cu COVID-19 și restricțiile de călătorie au agravat și mai mult perspectivele financiare pentru sectorul transportului aerian, care potrivit estimărilor IATA ar urma să înregistreze pierderi de 87 miliarde dolari în acest an.

"Este foarte probabil să avem pierderi mai mari decât cifrele pe care le-am anunțat", a spus vineri Alexandre de Juniac, adăugând că deficitul pentru întregul an este posibil să se apropie de 100 de miliarde de dolari.

IATA a prognozat o revenire lentă a traficului aerian, urmând ca abia în 2024 să fie înregistrat un nivel de trafic similar cu cel de dinainte de criză, iar anul următor numărul pasagerilor va fi cu 30% sub nivelul din 2019. Însă chiar și aceste prognoze ar putea să fie optimiste, a avertizat Alexandre de Juniac. "Estimăm că, la finele lui 2020, traficul aerian va fi la 33% din nivelul din 2019 și sperăm că la finele lui 2021 va fi la 50-60%", a spus Juniac.

viewscnt
Afla mai multe despre
companii aeriene
iata