Condițiile pentru Prima Mașină au fost schimbate. Facilitate importantă pentru cine a mai avut mașină

Condițiile pentru Prima Mașină au fost schimbate. Facilitate importantă pentru cine a mai avut mașină
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 mar 2019

Condițiile pentru programul Prima Mașină, prin care sunt acordate garanții pentru cumpărarea de automobile noi cu credit bancar, au fost schimbate astăzi de Guvern, fiind stabilit, de exemplu, că pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic (cu motor cu ardere internă), prețul de achiziție nu poate depăși 50.000 lei plus TVA. Pentru autoturismele cu sistem de propulsie hibrid, prețul de achiziție nu va putea depăși 100.000 lei plus TVA. Pentru autoturismele electric hibrid și full electric, prețul de achiziție va fi de maximum 150.000 lei plus TVA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Modificările aduse de guvern Ordonanței 66/2014, care reglementează achiziția de mașini noi cu garanții de stat, se referă astfel la sumele maxime acceptate pentru achiziția unui automobil și la cuantumul avansului pe care cumpărătorii trebuie să-l plătească, inclusiv prin folosirea unui voucher din Programul Rabla.

Condițiile anunțate de guvern pentru persoane fizice, au fost de asemenea schimbate pe alocuri, cele mai importante fiind cele legate de lipsa obligațiilor de plată la buget, precum și a creditelor restante.

Parcul auto al României a depășit în premieră 8 milioane de vehicule, cu un număr record de autoturisme CITEȘTE ȘI Parcul auto al României a depășit în premieră 8 milioane de vehicule, cu un număr record de autoturisme

De asemenea, persoanele fizice vor putea să-și achiziționeze un autoturism nou, chiar dacă au mai deținut anterior un astfel de autoturism. Este eliminată astfel obligativitatea declarației pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou – condiție existentă în prezent în cadrul Programului Prima Mașină.

Totodată, actul normativ mai prevede acceptarea ecobonusurilor și ecotichetelor acordate în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus pentru achitarea avansului minim obligatoriu.

O altă modificare importantă vizează avansul pe care cetățenii acceptați în program vor fi obligați să-l plătească, însă aici decizia Guvernului este paradoxală, deoarece pare să favorizeze mașinile poluante, cu motoare cu combustie, și să le defavorizeze pe cele electrice sau hibrid. Cuantumul avansului va fi de minimum 5% din prețul de achiziție a autoturismului nou pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic, de minimum 25% din prețul de achiziție a autoturismului nou pentru autoturismele hibrid, respectiv de minimum 30% pentru autoturismul electric hibrid și pur electric.

Garanția statului va fi de maximum 50% din finanțarea acordată. Singura facilitate pentru vehiculele nepoluante se referă la posibilitatea folosirii eco-bonusului și ecotichetului ce va fi acordat prin Programul Rabla ca avans la credit. Acesta a avut în 2018 valoarea de 45.000 de lei pentru achiziția unei mașini electrice și 20.000 de lei pentru un vehicul hibrid.

Programul Rabla din acest an nu a fost încă lansat de Guvern, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, anunțând că speră să-l poată porni "până pe 5 aprilie".

viewscnt
Afla mai multe despre
prima masina
garantii stat
credit auto
programul rabla