Constructorii de automobile cer UE schimbarea termenelor și condițiilor pentru reducerea emisiilor. „Țintele pentru punctele de încărcare nu sunt ambițioase.”

Constructorii de automobile cer UE schimbarea termenelor și condițiilor pentru reducerea emisiilor. „Țintele pentru punctele de încărcare nu sunt ambițioase.”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 30 nov 2021

Producătorii de autovehicule din Europa au lansat, prin intermediul Asociației Europene a Constructorilor de Automobile, un apel către autoritățile europene pentru modificarea țintelor de eliminare a emisiilor de CO2.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Constructorii de automobile sunt deciși să reducă până la zero emisiile de CO2 și susțin ținta de neutralitate de carbon pentru 2050, pe care și-a stabilit-o Uniunea Europeană. Cu toate acestea, companiile care produc vehicule susțin că pachetul de 13 propuneri legislative, prezentate în luna iulie, sub numele „Fit for 55”, cuprinde o reducere drastică, cu 55%, a emisiilor, până în 2030. ACEA precizează că pachetul legislativ modifică Regulamentul 2019/631, care este încă în vigoare, și introduce Regulamentul pentru Infrastructura de Combustibili Alternativi.

În aceste condiții, reprezentanții constructorilor auto spun că sunt „preocupați de discrepanța între nivelul ambițiilor din diferitele componente ale pachetului legislativ”, explică cei de la ACEA. „Reducerile ambițioase ale emisiilor de CO2 la autoturisme și vehicule comerciale nu vor fi posibil de implementat dacă celelalte piese ale puzzle-ului nu vor fi la fel de ambițioase”, mai spun constructorii auto.

ACEA face un apel către comisarii europeni și către Parlamentul European pentru a agreea un pachet de măsuri consistent, regăsit într-un document ce propune o serie de recomandări. Acestea urmăresc în special țintele de emisii pe care UE ar urma să le fixeze pentru 2025, 2030 și 2035. De asemenea, recomandările au în vedere derogările pentru volume mici, asocierile de tip pooling și schimbarea țintelor pentru vehicule comerciale.

Recomandările din cadrul documentului, care se regăsește AICI, au cifre modificate pentru reducerea emsiilor, în 2030. Astfel, reprezentanții ACEA solicită o reducere de numai 37,5% a emisiilor de CO2, peste nouă ani, în loc de 55%, la autoturisme, și de numai 31% pentru LCV-uri, în loc de 50%. Ținta finală rămâne 2035, cu reducere la zero a emisiilor.

Constructorii de automobile cer UE schimbarea termenelor și condițiilor pentru reducerea emisiilor. „Țintele pentru punctele de încărcare nu sunt ambițioase.”

VIDEO&FOTO Dacia deschide comenzile pentru Jogger. Care e prețul și când încep livrările CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Dacia deschide comenzile pentru Jogger. Care e prețul și când încep livrările

Argumentele constructorilor auto pentru modificările referitoare la anul 2030 țin de dificultatea cu care ar putea fi reduse atât de drastic emisiile, singura modalitate fiind creșterea masivă a vânzărilor de automobile electrice. Acest lucru ar presupune însă o creștere la fel de masivă a infrastructurii de încărcare, ceea ce este imposibil cu actualele ținte fixate de UE. „Din nefericire, țintele AFIR propuse nu sunt la nivelul misiunii lor”, mai spun cei de la ACEA.

Concret, în privința rețelei de stații de încărcare, ACEA propune ca, în loc de cifrele prevăzute în pachetul legislativ care ar trebui să fie aprobat de Parlamentul European, să fie făcute modificări: în loc de o capacitate de încărcare de 1kW per vehicul, ACEA propune 3kW, în loc de 0,66 kW per vehicul PHEV, se propune 2kW, iar în loc de 3,9 milioane de puncte de încărcare sunt propuse 7 milioane.

viewscnt
Afla mai multe despre
acea
emisii co2
interzicerea motoarelor cu combustie
masini electrice
statii incarcare masini electrice