Dacia a inițiat o rechemare pentru noua generație Sandero

 Dacia a inițiat o rechemare pentru noua generație Sandero
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 27 oct 2021

Dacia a inițiat o rechemare pentru noua generație Sandero, ca urmare a unor posibile defecțiuni ale sistemului de injecție din motorul 1.0 benzină aspirat. În total, sunt circa 10.000 de automobile ce vor ajunge în service.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rechemarea Dacia Sandero a fost confirmată de reprezentanții Dacia, care au precizat pentru Profit.ro că, pe piața din România, este vorba despre 1366 de unități care au început deja să fie remediate. Cele mai multe modele sunt în Franța, circa 2.000, restul fiind distribuite pe celelalte piețe europene. Procedura presupune o intervenție de maxim o oră și  cuprinde mai întâi o verificare a conductei, iar dacă aceasta nu este corect fixată, se trece la înlocuirea conductei și a sistemului de prindere.

A treia generație Dacia Sandero și Logan se află la a doua rechemare în service chiar dacă au fost lansate în urmă cu aproximativ un an. Luna aceasta, constructorul de la Mioveni a fost nevoit să notifice autoritățile și clienții pentru a reveni în service cu modelele care sunt echipate cu motorul 1.0 litri SCe benzină, de 65 CP (cod motor B4D*419), din cauza unei posibile defecțiuni generate de conducta de alimentare cu benzină. Este vorba despre o conductă de înaltă presiune care, dacă nu este fixată corect, se poate desprinde și poate conduce la scurgeri de carburant în compartimentul motor, cu un risc ridicat de incendiu.

Având în vedere că această motorizare nu este cea mai popular din gamă, numărul mașinilor care vor fi remediate în service nu va fi foarte mare, de circa 10.000 de unități Sandero și Logan, majoritatea Sandero, deoarece Logan se mai vinde doar în țările din estul Europei.

Noua ierarhie europeană în vânzările de mașini: Dacia Sandero, depășită de Tesla Model 3, Spring intră în Top10 electrice CITEȘTE ȘI Noua ierarhie europeană în vânzările de mașini: Dacia Sandero, depășită de Tesla Model 3, Spring intră în Top10 electrice

Rechemarea Dacia Sandero și Logan a fost transmisă în rețeaua europeană de alerte privind produsele comercializate în UE, fiind menționată ca o defecțiune cauzată de faptul că nu sunt îndeplinite cerințele privind vehiculele cu motor, sisteme, component și unități tehnice pentru aceste vehicule.

Datele tehnice exacte, așa cum au fost comunicate precizează că este vorba despre modelul cu omologare de serie e19*2007/46*0026 (DJF), produs în trei uzine din Europa: Pitesti, între 11/03/2020 - 25/09/2021, Somaca, între 11/11/2020 - 09/08/2021 și Tanger, între 13/02/2020 - 08/08/2021. Este vorba doar despre modelul standard Sandero, deoarece versiunea Stepway nu este echipată cu acest motor, de putere mica.

Dacia a mai derulat o campanile de rechemare pentru această generație de mașini Sandero și Logan, care a avut ca scop înlocuirea butonului de SOS, care avertizează sistemul 112, în cazul unui accident.

viewscnt
Afla mai multe despre
rechemare sandero
rechemare dacia
schimbare conducta benzina dacia