Dacia controlează 2% din piață, în Germania, cu o creștere de aproape 30% în luna aprilie

Dacia controlează 2% din piață, în Germania, cu o creștere de aproape 30% în luna aprilie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 mai 2018

Dacia și-a continuat ascensiunea pe piața din Germania și în luna aprilie, cu o creștere de 26,3%, una dintre cele mai mari de pe piață, urcând la o cotă de 2%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia nu reduce ritmul de creștere în Germania, având o creștere de 26,3% în aprilie și 22,8% pe primele patru luni, cu un volum de 6.657 unități în aprilie și 23.721 vehicule în intervalul ce a trecut de la începutul anului. Pentru comparație, este de amintit că, în România, Dacia vinde aproximativ 1.800 de vehicule lunar, de aproape patru ori mai puțin decât în Germania.

Înmatriculările de autoturisme au revenit pe creștere în cea mai mare piață auto de pe continent, cu 8 procente în plus față de aprilie 2017, după ce luna martie adusese o scădere generată de „sentința dieselurilor”, cea care a deschis calea interdicției circulației mașinilor alimentate cu motorină.

Celelalte mărci din Alianța Renault - Nissan - Mitsubishi nu au reușit rezultate atât de bune ca Dacia. Renault a înregistrat o scădere de -3,1% în aprilie, și are doar 0,2% creștere în acest an, în timp ce Nissan stă și mai prost, cu -23% în aprilie și -13,6% pe primele patru luni. Nici Mitsubishi nu are perfromanțe mai bune, cu -12 procente în lunile care au trecut din 2018. Practic, mărcile grupului VW sunt cele care au susținut creșterea (cu excepția Audi, -1,5%), între care se remarcă SEAT, cu +37,5% în aprilie și peste 20 de procente pe tot anul.

Tesla cheltuiește 1 miliard de dolari pe trimestru pentru cercetare-dezvoltare și vânzări. Elon Musk promite că Model Y va fi o revoluție CITEȘTE ȘI Tesla cheltuiește 1 miliard de dolari pe trimestru pentru cercetare-dezvoltare și vânzări. Elon Musk promite că Model Y va fi o revoluție

Pe primele patru luni, în Germania au fost înmatriculate 1,2 milioane de autoturisme noi, cu 5% mai multe decât anul trecut. Piața de vehicule rulate a crescut în aprilie, cu un procent semnificativ, 7,4%, ceea ce înseamnă că o parte din clienții de mașini noi au preferat să aleagă mașini second hand. Volumul pieței de SH a fost dublu față de cel al mașinilor noi: 735.612 vehicule în aprilie și 2,7 milioane de mașini rulate cumpărate de nemți de la începutul anului, în scădere față de anul trecut.

Piața de vehicule comerciale a crescut cu un procent foarte mare, 28,1%, în aprilie, cu 23.800 vehicule, și, respectiv, 60.300 pe primele patru luni, cu 10,5% mai multe.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
germania
piata auto