Dacia Duster a fost cel mai vândut SUV din 2017 în Polonia, cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est

Dacia Duster a fost cel mai vândut SUV din 2017 în Polonia, cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 ian 2018

Dacia Duster a fost cel mai vândut SUV din Polonia, în 2017, potrivit datelor statistice publicate de autoritățile poloneze. Rezultatul este unul excelent pentru modelul românesc, cu atât mai mult cu cât piața poloneză este cea mai mare din Europa Centrală și de Est și este a șasea piață ca mărime din Europa, după Big Five și Belgia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia Duster a făcut performanță și pe piața poloneză în 2017, o piață considerată a fi cu cea mai rapidă expansiune atât din Europa Centrală și de Est, cât și din UE. Printre trăsăturile pieței de automobile poloneze se numără creșterea continuă de la intrarea în UE, fiind una din țările care nu au cunoscut recesiunea pe piața de autoturisme.

Dacia Duster s-a vândut în 9.542 de exemplare în Polonia, un volum care l-a depășit pe cel înregistrat în România de SUV-ul de la Mioveni (8.800 unități înmatriculate în România). Duster a depășit vedeta din anul anterior, Nissan Qashqai (8.055 unități), urmat de Hyundai Tucson (7.649 exemplare) și de Toyota C-HR (6.086 unități).

ANALIZĂ Alianța Renault Nissan Mitsubishi, amenințată cu destrămarea chiar de șeful Renault. Ghosn vrea să forțeze statul francez să vândă acțiunile CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Alianța Renault Nissan Mitsubishi, amenințată cu destrămarea chiar de șeful Renault. Ghosn vrea să forțeze statul francez să vândă acțiunile

Anul trecut, în Polonia au fost înmatriculate în total 486.352 de autoturime, cu 16,9% mai multe decât în anul anterior, estimările pentru anul 2018 fiind la fel de optimiste, cu posibilitatea depășirii, pentru prima dată în istoria acestei țări, a pragului de 500.000 de autoturisme vândute. Doar în luna decembrie, pe piața poloneză au fost înmatriculate 48.011, aproape jumătate din câte au fost înamtriculate în România întreg anul 2017. Reamintim că, în 2007, anul în care a fost introdusă taxa auto la noi, atât Polonia, cât și România vindeau un număr aproximativ egal de autoturisme noi.  

În clasamentul tuturor modelelor de pe piața poloneză, Dacia Duster a fost pe locul 9, niciun alt model al mărcii nefiind clasat în top 20.

Celelalte modele Dacia nu au fost atât de performante, însă volumul total al autoturismelor mărcii românești a fost destul de mare, 21.601 exemplare înmatriculate în 2017, cu 27% mai multe ca în 2016, Dacia clasându-se pe un onorabil loc 8, cu vânzări mai bune decât Hyundai, dar mai mici decât cele ale Kia. Însumate, Logan, Sandero, Logan MCV și Lodgy, au înmatriculat aproximativ 12.000 de exemplare.

În total, cu tot cu vehiculele comerciale, Dacia a înmatriculat în Polonia, în 2017, 23.971 autovehicule, cu 24,3% mai multe decât în 2016.

Modelul Dacia Duster 2 nu a fost încă lansat pe piața poloneză, vânzările fiind realizate în totalitate de vechiul Duster.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
piata auto
polonia