Dacia Duster, cel mai vândut SUV de clasă B din Europa, în 2018. Segmentul SUV-urilor acoperă deja o treime din piață

Dacia Duster, cel mai vândut SUV de clasă B din Europa, în 2018. Segmentul SUV-urilor acoperă deja o treime din piață
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 mar 2018

Dacia Duster a devenit, după numai două luni din 2018, cel mai vândut SUV de clasă B din Europa, potrivit statisticilor colectate de Jato de pe piețele locale. Modelul Dacia a depășit campionul de anul trecut, Renault Captur, și rivalele Peugeot 2008 sau Opel Mokka.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele publicate de Jato Dynamics, pe baza cifrelor furnizate de producători și coroborate cu înmatriculările, arată o creștere de 32 de procente a SUV-ului Duster, în a doua lună a anului, la un volum de 15.012 unități, ceea ce îi confirmă poziția de cel mai vândut SUV din segmentul B, câștigată de la începutul acestui an. Poziția a fost deținută de Renault Captur, anterior, însă în februarie acesta a înregistrat o scădere de 4 procente, față de februarie anul trecut, cu doar 14.420 unități.

Principalul competitor al celor două modele ale Alianței Renault -Nissan - Mitsubishi, Opel Mokka X, a coborât în afara topului 25 al celor mai vândute modele. În plus, în fața Captur a urcat deja, din ianuarie, și modelul Peugeot 2008.

Practic, de la începutul anului, în clasamentul european al segmentului B-SUV Dacia Duster s-a instalat pe primul loc, cu un total de 30.036 unități vândute, urmat de Renault Captur, cu 28.712 vehicule vândute, Peugeot 2008, cu 29,620 exemplare, și Opel Mokka, 27.277 unități. Diferențele dintre cele patru modele sunt încă mici, astfel că oricând acest clasament poate fi inversat. Celălalt SUV de clasă B construit în România, Ford EcoSport, se află încă într-o perioadă de tranziție pe piața europeană în noua variantă, cea produsă la Craiova. Vânzările sale sunt în creștere, de la aproximativ 4.000 de exemplare în ianuarie, la 6.800 în februarie.

Reprezentanții Ford sunt optimiști, volumul exportului fiind de aproximativ 12.000 exemplare lunar. Acesta este necesar, pentru început, la completarea stocurilor dealerilor pe măsură ce aceștia introduc noul model, însă, este, totodată, și ținta lunară de vânzări, pentru acest an. Dacă ritmul va atinge această țintă, Ford EcoSport ar putea urca pe locul 5 în clasament, în fața modelului japonez, Toyota CH-R, care a înregistrat aproxiamtiv 11.700 de exemlpare în lunile ianuarie și februarie.

 

  feb.18 ian.18 TOTAL
Dacia Duster 15.012 15.024 30.036
Peugeot 2008 14.646 14.974 29.620
Renault Captur 14.379 14.333 28.712
Opel Mokka 10.330 13.693 24.023

Anul trecut, cel mai vândut SUV de clasă B a fost Renault Captur, cu 212.768 exemplare, urmat de Peugeot 2008, 180.868 exemplare, Opel Mokka, 170.384 unități, Dacia Duster, 147.157 unități, și Toyota C-HR, 108.657 exemplare. Ford EcoSport a avut doar 62.763 vehicule vândute în 2017.

Dacia Duster se clasează, datorită ciferelor bune de vânzări, pe locul al patrulea în clasamentul general al SUV-urilor, după cele trei SUV-uri compacte, Nissan Qashqai, VW Tiguan și Peugeot 3008.

GALERIE FOTO Mașini spectaculoase, o premieră mondială și câteva concepte, vedetele SIAB 2018 CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Mașini spectaculoase, o premieră mondială și câteva concepte, vedetele SIAB 2018

Cel mai bine vândut model Dacia din Europa este Sandero, cu 15.895 vehicule vândute în ultima lună. Aproximativ 3 sferturi din volumele sale vândute sunt acoperite de versiunea Stepway, una care transformă subcompacta într-un crossover.

Piața de automobile din Europa a crescut în februarie cu 4,2% având două trăsături importante: SUV-urile au urcat la 33% pondere, iar dieselurile au scăzut la un nivel record, sub 40% din totalul pieței. Cele mai mari creșteri ale pieței au fost înregistrate anul acesta în Croația, Grecia și Ungaria.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
duster
piata auto