Dacia Duster și Ford EcoSport, final dramatic de an pentru stabilirea căștigătorului pe piața germană. Cele două SUV-uri vor avea 50.000 de unități exportate pe cea mai mare piață din Europa

Dacia Duster și Ford EcoSport, final dramatic de an pentru stabilirea căștigătorului pe piața germană. Cele două SUV-uri vor avea 50.000 de unități exportate pe cea mai mare piață din Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 dec 2018

Dacia Duster și Ford EcoSPort duc o luptă comercială extrem de strânsă, pe cea mai mare piață auto din Europa, cea din Germania. Rezultatele statistice oficiale arată cifre aproape duble ale SUV-ului de la Craiova față de cel de la Pitești, în luna noiembrie, cu un final de an în care departajarea dintre cele două modele ar putea fi de câteva vehicule.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Chiar dacă în Europa Dacia Duster rămâne încă la un nivel ridicat al vânzărilor, fiind în top 5 al celor mai vândute SUV-uri, comparativ cu cel al celuilalt SUV fabricat în România, Ford EcoSPort, pe piața din Germania modelul produs de americanii de la Ford în uzina din Craiova are un succes remarcabil.

În luna noiembrie, o lună în care mai multe mărci au înregistrat scăderi ale vânzărilor, din cauza întârzierilor generate de WLTP, dar și a efectului diesel, Ford a avut vânzări bune, în creștere față de anul trecut. Modelul EcoSPort, un SUV de clasă B, a reușit să urce pe locul 5 în segmentul său, așa cum este ierarhizat de KBA, agenția federală pentru transporturi.  EcoSPort a înmatriculat 2.289 de unități, în creștere cu 368% față de anul trecut (încă nu fusese lansat noua generație), având o cotă de piață (în segment) de 4,5%. Cu acest rezultat, EcoSPort urcă la un volum de 20.395 unități pe primele 1 luni din an, cu o creștere de 96% față de anul trecut.

Concurentul său românesc, Dacia Duster, una dintre vedetele pieței germane din 2018, a avut o lună mai slabă în noiembrie, înregistrând o scădere de 26,4% față de noiembrie 2017, cu un volum de 1.252 unități înmatriculate. cota de piață în segment a coborât la 2,4%. Volumul pe lunile care au trecut din acest an, cu numai o lună înainte de finalul anului, s-a ridicat la 21.217 unități înmatriculate. În aceste condiții, competiția pe întreg anul va fi una “la fotografie”, dat fiind faptul că ambele modele vor avea aproximativ 22.500 de vehicule înmatriculate.

Producția Dacia a scăzut în noiembrie, dar are creștere pe 2018 și se pregătește să depășească volumul ultimilor doi ani CITEȘTE ȘI Producția Dacia a scăzut în noiembrie, dar are creștere pe 2018 și se pregătește să depășească volumul ultimilor doi ani

Practic, cu o lansare pe piață ce a avut loc mai târziu decât cea a lui Duster, și cu un start care a plecat de la un nivel mult mai slab al vânzărilor, Ford EcoSPort a recuperat lună de lună diferența față de Duster și a reușit să ajungă la același volum total de vehicule înmatriculate. Efectul major al acestor vânzări bune este un câștig în primul rând pentru industria auto românească, volumul total, de aproape 50.000 de SUV-uri vândute pe piața din Germania în 2018, contribuind serios la economia românească.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
duster
ford
ecosport