Dacia electrică „Urban City” ar putea fi fabricată în Maroc, nu în România

Dacia electrică „Urban City” ar putea fi fabricată în Maroc, nu în România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 feb 2020

Renault Group a anunțat deja că va introduce în gama Dacia, pentru Europa, modelul electric Urban City (nume provizoriu). Acesta va fi prezentat la Geneva, pe 3 martie, dar lansarea va avea loc abia peste 1 - 2 ani. Pentru început, mașina va fi fabricată în China, dar este posibil ca producția să fie relocată în zona Europei, pentru piața locală, din rațiuni de costuri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia electrică va ajunge pe piață, cel mai devreme la sfârșitul anului 2021 - începutul anului 2022. Până la acest moment, Renault nu a confirmat oficial faptul că vorbim despre o adaptare a modelului Renault K-ZE din China. Acesta va trebui ajustat la standardele europene de siguranță, înainte de orice. Cel mai probabil, mașina va fi produsă, cel puțin o perioadă, în aceeași uzină din China în care este fabricată și versiunea Renault, locală. Nu este exclus însă ca producerea modelului Dacia Urban City să fie transferată într-una din cele două facilități europene, Mioveni sau Tanger, din motive economice.

În prezent, niciuna dintre cele două uzine nu este pregătită pentru a produce un vehicul electric, dar dintre cele două, uzina din Tanger este mult mai aproape de a îndeplini criteriile, fiind o unitate mai nouă, mai modernă, cu tehnologie de ultimă oră. Presa din Maroc scrie că „este foarte probabil că fabricarea Daciei 100% electrică să-i fie încredințată”, referindu-se la faptul că uzina marocană este pregătită să producă un astfel de model de la zero.

În mod normal, Renault alege locațiile de producție pentru noi modele în funcție de mai mulți factori, printre care localizare, rețea de furnizori și competitivitate (pentru a avea costuri de producție cât mai mici). În acest context, între cele două uzine, Mioveni și Tanger, va exista, dacă va fi cazul, o veritabilă competiție pentru a-și adjudeca producția viitoarei Dacii electrice.

În uzina Renault - Dacia din Tanger sunt fabricate în acest moment mai multe modele, Sandero, Dokker, Lodgy și Logan MCV, care sunt exportate, în marea lor majoritate, către Europa sau piețele din regiune. De altfel, cel mai vândut model Dacia din 2018 și 2019, de pe piața europeană, Sandero, a fost produs la Tanger într-o proporție covârșitoare, în timp ce Mioveni a avut în mixul de producție, majoritar, modelul Duster.

Dacia se află într-o situație “critică”: renunță la investiții, cu riscul de a pierde ajutorul de stat, și pune presiune pe angajați pentru “moderarea” salariilor CITEȘTE ȘI Dacia se află într-o situație “critică”: renunță la investiții, cu riscul de a pierde ajutorul de stat, și pune presiune pe angajați pentru “moderarea” salariilor

Dacia a oprit, pentru moment, toate investițiile în uzina din județul Argeș, ca urmare a perioadei dificile prin care trece piața auto și compania Renault, proprietarul fabricii. “Avem nevoie să consolidăm competitivitatea uzinei de la Mioveni, sprijinându-ne pe creșterea nivelului de robotizare și pe o moderare a salariilor. Este critic, în ceea ce privește alegerile investițiilor viitoare, într-un context dificil de tranziții tehnologice și ecologice majore”, a declarat Christophe Dridri, pentru Profit.ro, referitor la oprirea investițiilor.

Decizia de lansare a unui vehicul electric sub marca Dacia are ca principal argument reducerea emisiilor la nivel de grup, pentru a îndeplini țintele drastice impuse de Comisia Europeană.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia electrica
dacia k-ze
dacia urban city