Dacia, vânzări în declin în Germania, unde piața s-a prăbușit masiv în octombrie, din cauza lipsei de mașini pe stoc

Dacia, vânzări în declin în Germania, unde piața s-a prăbușit masiv în octombrie, din cauza lipsei de mașini pe stoc
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 nov 2021

Înmatriculările de automobile din Germania, cea mai mare piață a UE, continuă să fie afectate semnificativ de criza de semiconductori, în principal din cauza celui mai mare jucător de pe piață, grupul Volkswagen, cu efecte și asupra celorlalți actori din piață. Dacia este una dintre mărcile afectate, cu o scădere la nivelul mediei pieței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia a înregistrat o scădere masivă în Germania, în luna octombrie, cu numai 3.103 unități înmatriculate, ceea ce reprezintă un volum cu 32,1% mai mic decât cel înregistrat anul trecut, care era deja diminuat din cauza pandemiei. Evoluția Dacia este una care ține, din păcate, ritmul pieței, înmatriculările totale din această țară fiind mai mici cu 35% comparativ cu anul trecut, cu un volum de 178.683 de autoturisme înmatriculate. Este vorba nu despre o scădere e cererii, ci de lipsa mașinilor pe stoc, ca urmare a opririlor de producție generate de criza de semiconductori. Dealerii nu au astfel ce vinde, iar înmatriculările scad rapid.

Sunt doar câteva mărci care au performanțe în octombrie, în general mărci cu volume mici, cu vânzări de mașini electrice, aflate într-un trend de creștere în toată Europa: Tesla, creștere de aproape 500%, dar cu un volum de numai 1.469 autoturisme, Polestar, 82%, cu doar 325 unități, la care se adaugă Mitsubishi, care revine ușor (+6 procente) față de prăbușirea din 2020. Scăderile peste media pieței sunt la marii jucători: VW a pierdut nu mai puțin de 40 de procente, și pierde astfel și cotă de piață, SEAT, din același grup, pierde 48,6%, Audi scade cu 57%, Skoda, -55,3%, de asemenea, Mercedes-Benz, cu -45%, Renault, -43%.

VIDEO & FOTO Volkswagen lansează ID.5, al treilea model global electric din familia ID CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Volkswagen lansează ID.5, al treilea model global electric din familia ID

După 10 luni, situația este una deloc optimistă. Piața germană a intrat în zona negativă, cu o scădere de 5,2% față de anul trecut, cu un volum mult sub cel din 2019, înainte de pandemie, de 2,2 milioane de autoturisme înmatriculate. Mai sunt, în acest moment, cel puțin 10 mărci care păstrează o creștere față de cifrele din 2020, însă una singură este o marcă de volum, Opel, care are un plus de 19,3%, la un volum de 124.021. În rest, vorbim despre Tesla, care se bucură de creșterile de livrări ale Model 3, dar cu un volum total de 27.439, sub cel al Dacia, apoi de Polestar, Smart, mărci de asemenea electrice, precum și de Hyundai, Kia și Porsche, cu creștere de 1 – 2 procente. Restul mărcilor sunt în declin, comparativ cu ce se întâmpla în 2020, iar Dacia se află la mijlocul grupului mare de mărci afectate. Marca românească are 30.975 de autoturisme înmatriculate în acest an, cu 19,3% mai puține decât în 2020 și cu o cotă de piață de 1,4%, în scădere de asemenea, față de performanțele din anii anteriori, dar cu perspective de revenire. Dacia se bazează în continuare pe o cerere în creștere pentru modelele Sandero și Duster, în același timp fiind într-un punct de start al livrărilor pentru electrica Spring.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari germania
vanzari dacia
dacia germania
dacia vs tesla