Daimler pierde două procese cu giganții din telefonie, pentru patente de comunicații mobile

Daimler pierde două procese cu giganții din telefonie, pentru patente de comunicații mobile
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 sep 2020

Daimler se află într-o situație extrem de delicată, ca urmare a sentinței într-un proces civil în care compania japoneză Sharp a acuzat constructorul german de utilizarea fără drept a unui patent înregistrat. Daimler a pierdut un alt proces similar cu Nokia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vânzările de noi modele Daimler ar putea fi blocate de compania japoneză Sharp, care a dat în judecată producătorul din Stuttgart pentru utilizarea unor patente proprii pe mașinile sale, fără să aibă acceptul japonezilor. Sharp a câștigat procesul iar sentința îi permite să bloceheze vânzările de autombile care utilizează această tehnologie, potrivit Automotive News.

Este vorba despre un proces care durează de foarte mult timp, de mai bine de un an, după ce compania Sharp, deținută de gigantul chinez Foxconn, a depus o plângere referitoare la dispozitivele de comunicații mobile patentate, fără a deține o licență. Sentința judecătorilor din Munchen nu este defintivă. Potrivit legislației germane, sentința care poate fi contestată poate fi pusă în aplicare doar dacă partea care a câștigat depune o sumă colaterală, ca garanție pentru cazul în care pierde apelul. În acest dosar, suma colaterală a fost stabilită la 5,5 miliarde euro.

Producătorul de componente auto Schaeffler, prezent și în România, va concedia 4.400 de angajați CITEȘTE ȘI Producătorul de componente auto Schaeffler, prezent și în România, va concedia 4.400 de angajați

Presa germană scrie că există un război mai amplu între Daimler și mai multe companii de tehnologie care încearcă să determine compania auto să folosească licențele lor pentru anumite patente.

Un proces similar a fost pierdut în fața celor de la Nokia, în urmă cu aproximativ o lună, care permite de asemenea companiei suedeze, care vinde telefoane produse de aceeași Foxconn, sub parteneriat. În acest dosar, suma colaterală a fost stabilită la 7 miliarde euro.

Patentele reclamate de Sharp și Nokia se referă la „sisteme de comunicații și dispozitive mobile” precum și la metode de sincronizare între o bază și o stație mobilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
daimler
sharp
proces patent daimler
nokia
comuncatii mobile masina