Decizie surprinzătoare Ford: renunță la tradiționalele sedanuri din SUA și sugerează că ar putea părăsi piețele care nu aduc profit

Decizie surprinzătoare Ford: renunță la tradiționalele sedanuri din SUA și sugerează că ar putea părăsi piețele care nu aduc profit
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 apr 2018

Ford Motor a făcut publică o decizie surprinzătoare, potrivit căreia nu va mai vinde sedanuri în America de Nord. Toate operațiunile globale neprofitabile vor fi restructurate sau închise.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ford, unul dintre cei mai mari constructori de automobile din lume și, în același timp, brandul care a inventat producția de automobile de serie, anunță că va opri producția și vânzarea de sedanuri în America de Nord, la finalul actualelor generații, din considerente de profitabilitate. Cele trei modele afectate vor fi Fiesta (caroseria sedan prezentă în SUA), Fusion (corespondentul Mondeo din Europa) și Taurus ( o limuzină de clasă mare, folosită și de poliție). Singurele care vor mai fi menținute dintre modelele existente pe piață vor fi Mustang și Fiesta Active, care încă nu a fost lansată pe această piață.

Potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții companiei, citate de Automotive News, reducerile de costuri generate de această decizie vor fi aproape duble față de ținta pentru 2022 stabilită inițial de companie, anul trecut, respectiv 25,5 miliarde dolari, față de 14 miliarde dolari.  

La nivel global, Ford intenționează să restructureze toate operațiunile neprofitabile și, acolo unde este cazul, acestea vor fi închise.

Ținta financiară pe care șefii companiei și-au propus-o pentru 2020 este 8% marja de profit, cu doi ani mai devreme decât planurile inițiale.

„Vom hrăni părțile sănătoase ale afacerii noastre”, a declarat Jim Hackett, CEO-ul Ford, în cadrul conferinței de presă în care a prezentat rezultatele financiare pentru trimestrul 1. „Vom ataca decisiv părțile care ne distrug valoarea”, a mai spus acesta.

În locul modelelor scoase din fabricație și din oiferta mărcii vor fi introduse crossovere și SUV-uri, așa cum cei de la Ford au anunțat anterior. Actualele modele care urmează să fie eliminate sunt fabricate în SUA, în uzina din Chicago sau în Mexic.

FOTO BMW Concept iX3, prezentat la Beijnig ca un studiu pentru viitorul SUV electric, ce va fi produs în China CITEȘTE ȘI FOTO BMW Concept iX3, prezentat la Beijnig ca un studiu pentru viitorul SUV electric, ce va fi produs în China

Potrivit șefului financiar al companiei, Bob Shanks, mașinile de mici dimensiuni și aproape toate modelele Lincoln sunt cele care generează pierderi.

Este foarte posibil ca modelele Lincoln care utilizează aceleași platforme cu modelele care vor fi scoase din fabricație să fie și ele în pericol, deși nu a fost anunțat nimic în acest sens.

CFO-ul Ford a sugerat că Ford ar putea reduce investițiile în anumite regiuni geografice sau chiar să le abandoneze complet dacă nu se întrevăd câștiguri la orizont, așa cum a făcut General Motors cu piețele din Europa și Rusia. „Orice posibilitate va fi pe masă. Putem face diferite investiții, putem să găsim parteneri, putem să renunțăm la produse, piețe. Și vom face asta.”

Ford a înregistrat un profit de 1,74 miliarde dolari în primele trei luni din 2018, în creștere cu 144 milioane dolari, ca urmare a unor venituri de 42 miliarde dolari, cu 7,4% mai mari. Creșterile au fost stimulate și de reducerea taxelor din SUA.

Afacerile din Europa ale Ford au înregistrat un profit de 119 milioane de euro, în primul trimestru, dar au fost mai mici cu 43% față de anul trecut.

Ford a înregistrat pierderi pe piețele din America de Sud și în Asia Pacific.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
jim hackett
fiesta
fusion
taurus