Detaliile „reechilibrării” Alianței Renault Nissan. Luca de Meo: "Renault nu renunță la 43%, ci trece de la 0 la 15%. La fel și Nissan”. Mitsubishi, investitor-surpriză în Ampere

Detaliile „reechilibrării” Alianței Renault Nissan. Luca de Meo: "Renault nu renunță la 43%, ci trece de la 0 la 15%. La fel și Nissan”. Mitsubishi, investitor-surpriză în Ampere
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 6 feb 2023

Conferința de presă susținută de cei trei lideri ai companiilor Renult, Nissan și Mitsubishi a adus o mulțime de detalii și lămuriri legate de acordul semnat pentru reașezarea raportului de forțe și a acțiunilor deținute între companii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Mitsubishi a anunțat surprinzător că vrea să investească în Ampere” a anunțat Luca de Meo, care a spus că „asta înseamnă că proiectul este atractiv”. Nissan era deja de acord, în urma negocierilor, să devină acționar al viitoarei companii dedicate mașinilor electrice, denumită generic „Ampere”.

De altfel, intervențiile lui Takao Kato, CEO al Mitsubishi Motor, au destins atmosfera, atât prin faptul că executivul japonez pronunță cu dificultate în engleză, dar și pentru că a spus lucruri care i-au determinat pe ceilalți doi să zâmbească. Kato a lăsat să se înțeleagă, printre altele, că nu a făcut parte din negocierile și acordul semnat de Renault și Nissan, dar va beneficia de efectele acestuia.

Poștașii au primit ATV-uri. \ CITEȘTE ȘI Poștașii au primit ATV-uri. "Nu le-a vrut nimeni, a trebuit să insistăm, efectiv, să le preia"

Discuțiile s-au axat însă pe explicațiile solicitate de analiștii prezenți în sală referitoare la motivele schimbării raportului de acțiuni. Una din întrebările ceva mai dure a fost primită mai greu de șefii celor trei companii. „Ce nu puteau companiile să facă la 43% și vor putea face la 15? Nu este oare un pas pentru destrămarea Alianței?”.

„Cred că este mai degrabă o opinie, nu o întrebare”, a spus Luca de Meo, ușor deranjat, și a continuat: „Din acest motiv o să-ți spun și eu opinia mea”. Șeful Renault a explicat că pachetul de acțiuni pe care compania franceză îl avea la Nissan nu-i oferea prea multe drepturi. „Renault nu își reduce pachetul de la 43 la 15, ci se mută de la 0 la 15. Nu era nimic pentru noi la 43%. La fel și pentru Nissan. Amândoi ne mutăm de la 0 la 15%”.

Ceea ce a dezvăluit Luca de Meo este faptul că Renault nu avea drepturi de vot în AGA Nissan, ci doar dreptul de a numi director și, evident, de a încasa dividende. Președintele Renault, Jean Dominique Senard, prezent în conferință, a confirmat această situație. „Am fost primul dintre acești domni care s-a confruntat cu situația ciudată din contractele dintre cele două companii. Nissan avea 15% și nu avea niciun drept de vot la Renault, ceea ce este frustrant. Eu eram reprezentant Renault în board-ul Nissan și nu aveam dreptul să spun nimic”.

GRAFIC Mașinile vechi aflate pe șosele - peste jumătate din totalul automobilelor, contribuția lor la poluare este chiar mai mare. Constructorii auto cer UE să elimine mașinile Euro 1 - Euro 5 în loc să introducă Euro 7 CITEȘTE ȘI GRAFIC Mașinile vechi aflate pe șosele - peste jumătate din totalul automobilelor, contribuția lor la poluare este chiar mai mare. Constructorii auto cer UE să elimine mașinile Euro 1 - Euro 5 în loc să introducă Euro 7

Referitor la participarea în Ampere, Nissan a decis să investească „până la 15%”, situație care se va concretiza după ce planul de creare și listare a acestei companii va fi finalizat de echipa Renault care lucrează la acesta. „Nu are nicio legătură înființarea Ampere cu reechilibrarea Alianței. Nu avem nevoie de bani pentru Ampere, are finanțarea asigurată. Geely nu va intra pe teritoriul Ampere”, a mai spus De Meo.

Și Makoto Uchida, CEO al Nissan, a explicat că noua înțelegere dintre cele două companii nu înseamnă „o plecare a Nissan din Alianță”, ci deschiderea de noi oportunități.

Ce aduce nou acordul dintre Renault și Nissan, din punct de vedere al beneficiilor:

Fiecare companie va fi liberă să aibă propriile inițiative industriale, iar partenerii vor fi liberi să investească în ele, dacă le consideră importante, fără a fi obligați să facă acest lucru. „Nu mai e ca înainte, când cineva de sus dicta cum să se facă lucrurile. Unul zicea că face roșu, celălalt galben, iar cineva spunea «faceți portocaliu amândoi». Acum unul face un roșu frumos, celălalt un galben pe care îl poate transforma în aur și îl poate vinde mai bine”, a explict Luca de Meo, în mod plastic, printr-o aluzie la vremurile în care Carlos Ghosn conducea în mod dictatorial cele două companii, inclusiv Alianța.

Renault și Nissan vor să-și extindă numărul de modele care utilizează platforme comune la 80% din portofoliu, de la 60% câte sunt azi. Pentru asta, sunt vizate mai multe proiecte, în special pe unele piețe cu potențial de dezvoltare, cum sunt America Centrală și de Sud sau India. Un pick-up de jumătate de tonă, adică exact pe segmentul Duster Pick-up/Oroch, va fi produs de Renault în Argentina, inclusiv sub sigla Nissan. Nissan va produce un model Renault în Mexic, o piață de pe care Renault a ieșit acum 20 de ani. În India, mai multe proiecte ar putea să contribuie la relansarea alianței pe această piață, dar și prin producția de mașini ieftine destinate exportului. Iar aici este vorba și despre un model electric de segment A, care ar putea marca o nouă generație a Daciei Spring.

În legătură cu proiectul Horse, care a însemnat desprinderea producției de motoare termice de activitatea principală, Luca de Meo a spus că „a descoperit o urgență”, făcând referire la interdicția, din 2035, a acestor motoare în Europa. „Nu puteam să așteptăm 31 decembrie 2034, ca să luăm măsuri. Așa am făcut parteneritul cu Geely, după ce am identificat sinergia de productivitate”. Șeful Renault a confirmat că „Nissan și Mitsubishi nu vor intra în Horse”, dar a precizat că vor deveni clienți ai acestei companii, pentru că „vor beneficia de sinergii și costuri de producție mai bune”.

Nissan va investi în divizia electrică a Renault și va avea 15% drepturi de vot în compania franceză. Noi proiecte de vehicule anunțate de cele două companii CITEȘTE ȘI Nissan va investi în divizia electrică a Renault și va avea 15% drepturi de vot în compania franceză. Noi proiecte de vehicule anunțate de cele două companii

Dintre replicile lui Luca de Meo, care a fost evident că a condus negocierile și conferința de presă, fiind artizanul acestei reechilibrări radicale a Alianței, am mai remarcat răspunsul la întrebarea „cât va investi Nissan în proiectele cu Renault”: „Nu o să cad în capcană și să vă dau astăzi cifre”. Un răspuns similar a fost și la întrebarea „la cât ați evaluat Ampere?”: „Nu eu fac prețul, ci piața, vom afla la momentul lansării IPO. Am făcut însă o evaluare dar nu-mi permit să dezvălui aceste cifre ca să influențez piața”.

Reechilibrarea de acțiuni din Alianță se va face prin trecerea unui pachet de 28,4% din acțiunile Nissan, deținute de Renault, sub patronajul unui Trust, care va exclude majoritatea drepturilor curente ale acționarilor, dar va menține câteva dintre acestea, inclusiv numirea de directori și, evident, distribuirea de profit. Renault va urma să vândă acțiunile deținute de Trust, dar fără nicio condiționare de timp, preț sau alte criterii. Nissan va avea drept de preemțiune, pentru sine sau pentru terți desemnați. Toate aceste prevederi fac parte din acordul semnat de Renault, Nissan și Mitsubishi, care va înlocui acordurile anterioare ale Alianței.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault nissan
alianta renault nissan
luca de meo
uchida nissan