Direcția Permise va trimite cetățenilor prin poștă permisele de conducere emise de serviciile din București și din Ilfov, începând cu 1 noiembrie

Direcția Permise va trimite cetățenilor prin poștă permisele de conducere emise de serviciile din București și din Ilfov, începând cu 1 noiembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 oct 2017

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) va trimite permisele de conducere emise de serviciile din București și județul Ilfov la locuințele cetățenilor, prin Poșta Română, începând cu 1 noiembrie, a anunțat vineri Ministerul Afacerilor Interne. Această măsură se aplică deja în alte județe ale țării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Solicitanții vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare cu drept de circulație, permisele de conducere urmând a fi trimise la adresa menționată în termen de două zile lucrătoare. Măsura se va aplica și în cazul candidaților declarați <<admis>> la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceștia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor”, precizează MAI.

FOTO A doua generație Audi A7 Sportback aduce 39 de sisteme de asistare și exclusiv motoare mild hybrid CITEȘTE ȘI FOTO A doua generație Audi A7 Sportback aduce 39 de sisteme de asistare și exclusiv motoare mild hybrid

Cei care nu doresc să primească permisul prin poștă îl pot ridica personal de la sediul DRPCIV din Pipera. Acest lucru este valabil și în cazul în care livrarea prin serviciul de curierat al Poștei Române nu poate fi realizată, scrie News.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
permise