Directorul CFR Călători va fi înlocuit din funcție, după ce a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn

Directorul CFR Călători va fi înlocuit din funcție, după ce a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2019

Directorul general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, va fi înlocuit din funcție, după ce a demonstrat că nu cunoaște nici bugetele de care dispune, nici proiectele pe care trebuie să le implementeze și a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn, a declarat, sâmbătă, ministrul de resort, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Ministrul Transporturilor nu poate interveni să dea afară un director de la o companie care este guvernată de OUG 109 (privind guvernanța corporativă în întreprinderile de stat - n.r.). Eu am avut discuții cu reprezentantul AGA, mi-am arătat nemulțumirea vizavi de activitatea domnului director de la CFR Călători, m-am supărat pe domnul director că s-a antepronunțat dinainte ca cei de la AGIFER să spună care au fost cauzele deraierii și pentru faptul că dânsul, în momentul în care a intrat în direct - și aici felicit jurnaliștii - a demonstrat că avem un director care ne spune că trebuie să facem lucrurile ca să fie bine, să nu fie rău și că este trezit din somn. Atunci avem o problemă. Nu știe ce buget, nu știe ce proiecte are, nu știe nimic. Pe mine asta m-a deranjat", a spus Cuc, citat de Agerpres.

Săptămâna viitoare expiră contractul de mandat al directorului general al CFR Călători.

In urmă cu o săptămână, trei trenuri au deraiat în aceeași zi, iar vineri seară același lucru s-a întâmplat cu o altă garnitură de călători, blocând circulația în județul Bistrița-Năsăud

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori
director
ministrul transporturilor