Directorul IATA spune că transportul aerian de pasageri va reveni la nivelul anterior crizei în 2023

Directorul IATA spune că transportul aerian de pasageri va reveni la nivelul anterior crizei în 2023
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2022

Directorul Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), Willie Walsh, a declarat că traficul aerian de pasageri își revine mai rapid decât se preconiza iar, pe ansamblu, industria ar urma să revină în 2023 la numărul de pasageri anterior pandemiei, cu un an mai repede decât se estima, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Relaxarea restricțiilor care au avut legătură cu Covid-19 la nivel mondial a eliberat cererea pentru călătoriile cu avionul, care a fost blocată timp de doi ani ca urmare a deciziei guvernelor de a închide granițele, ceea ce a dus la creșterea explozivă a numărului de zboruri, scrie Agerpres.

FOTO Protecția Consumatorului a intrat la STB și a oprit peste 80 de autobuze și tramvaie să iasă pe traseu. Nicușor Dan acuză \ CITEȘTE ȘI FOTO Protecția Consumatorului a intrat la STB și a oprit peste 80 de autobuze și tramvaie să iasă pe traseu. Nicușor Dan acuză "bâta PSD"

Willie Walsh a spus că perspectiva pe termen scurt rămâne una pozitivă, chiar dacă industria aviației se confruntă cu noi provocări precum prețul ridicat al petrolului, inflația și deficitul de mâna de lucru.

"Vedem cifre foarte solide privind rezervările. Toți directorii de companii vorbesc de o cerere bună pentru călătorii pe termen scurt dar și pentru restul perioadei anului", a declarat Willie Walsh, la o conferință organizată la Riad.

Multe regiuni ale globului sunt așteptate să înregistreze performanțe mai bune în acest an, chiar dacă Willie Walsh a avertizat că nu se așteaptă la o revenire rapidă în ceea ce privește regiunea Asia-Pacific, citând restricțiile impuse de China care continuă politica sa de toleranță zero față de Covid. Dar, pe ansamblu, având în vedere creșterea accelerat a traficului de pasageri, directorul IATA se așteaptă ca anul viitor industria să revină la nivelul la care era înaintea pandemiei, grație unei veri puternice în 2023.

"Nu cred că ar trebui să ignorăm faptul că vedem o revenire puternică și cred că revenirea va lua avânt în restul anului și în 2023", a spus Willie Walsh.

Separat, directorul general de la Wizz Air, Jozsef Varadi, a precizat și el că este destul de încrezător că operatorul low-cost va avea o vară bună în termeni de rezervări, dar a adăugat că este îngrijorat când vine vorba de perturbările apărute de-a lungul lanțului de aprovizionare precum este cazul deficitului de personal de la aeroporturi.

"Cred că vom avea foarte mulți clienți dar vom avea și multe probleme de-a lungul lanțului de aprovizionare și probleme pe partea de costuri. De aceea, va fi un amestec interesant pe măsură ce se apropie vara", a spus Jozsef Varadi.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
iata
pasageri
avioane