DOCUMENT Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibride cu 488 milioane lei, din care 70% subvenții de la Fondul de Mediu

DOCUMENT Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibride cu 488 milioane lei, din care 70% subvenții de la Fondul de Mediu
scris vineri, 18:45

Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome și 130 de autobuze hibride, toate noi, valoarea totală a investiției, cu tot cu TVA, fiind estimată la aproape 488 milioane lei, din care circa 70% (340 milioane lei) ar putea proveni de la Fondul pentru Mediu administrat de ministerul de resort, în cadrul unui program special conceput pentru subvenționarea achiziționării de către primării a unor mijloace de transport în comun mai puțin poluante.

Municipalitatea bucureșteană vrea să depună până la începutul lunii viitoare cerere de finanțare nerambursabilă în acest sens, în baza unui studiu de oportunitate a investiției. Fondul pentru Mediu acordă astfel de finanțări primăriilor din veniturile obținute prin vânzarea la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. Ghidul de finanțare al programului de subvenționare a fost aprobat în iulie, iar programul a fost lansat efectiv luna trecută.

În iunie, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a semnat un contract de achiziție a 400 de autobuze Euro 6 cu compania turcă Otokar Otomotiv, în valoare de 458,1 milioane lei plus TVA. Ea a mai susținut atunci că "în foarte scurt timp" vor fi aduse la București și 100 de autobuze electrice noi, 100 de tramvaie, 100 de autobuze pe gaz natural comprimat și 100 de troleibuze.

Tot în iunie, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru finanțarea cu aproximativ 400 milioane de euro, din fonduri UE, a dotării mai multor orașe cu tramvaie, troleibuze sau autobuze electrice, inclusiv puncte de reîncărcare, și echipamente aferente sistemelor de transport inteligente, precum și a dotării autorităților locale cu autobuze școlare de tip Diesel Euro 6, utilizate pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar de stat. 

DOCUMENT Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibride cu 488 milioane lei, din care 70% subvenții de la Fondul de Mediu
DOCUMENT Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibride cu 488 milioane lei, din care 70% subvenții de la Fondul de Mediu

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
autobuze hibride
troleibuze
autobuze electrice
masini electrice
subventii fondul pentru mediu
subventii vehicule nepoluante
primaria capitalei
cgmb
gabriela firea