Doi directori de la Audi și BMW, pe lista scurtă a posibililor CEO ai Jaguar Land Rover

Doi directori de la Audi și BMW, pe lista scurtă a posibililor CEO ai Jaguar Land Rover
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 iul 2020

Jaguar Land Rover ar putea să fie condusă de unul dintre foștii manageri Audi sau BMW, care au fost selectați pentru lista scurtă a acționarilor, aceștia anunțând că actualul CEO, Ralf Speth, se va retrage.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Abraham Schot și Klaus Frohlich, foști manageri ai Audi și, respectiv, BMW, sunt numele pe care acționarii Jaguar Land Rover le-au selectat pentru a alege un viitor CEO, potrivit unor informații publicate de Financial Times. JLR nu a anunțat deocamdată nimic, referitor la procedura de recrutare, dar a anunțat oficial că în septembrie Ralf Speth, actualul CEO, își va încheia mandatul în fruntea companiei.

Bram Schot a condus Audi în perioada care a trecut de la arestarea fostului CEO, Rupert Stadler. El era șef al vânzărilor și marketingului Audi, a fost promovat ca CEO interimar, dar nu a fost preferat de companie, care l-a ales pe Markus Duesmann, de la BMW, în locul lui. El a preferat să nu mai rămână în companie, astfel că s-au despărțit amiabil la 1 aprilie, devenind disponibil pe piața de head hunting.

Klaus Frohlich a fost șef de dezvoltare la BMW, dar a fost neovit să iasă la pensie, având vârsta de 60 de ani, vârstă limită pentru posturile de conducere în cadrul BMW.

Piața auto din România a continuat să crească și în iunie, față de lunile anterioare. În premieră, un automobil electric în top 20 al celor mai vândute mașini CITEȘTE ȘI Piața auto din România a continuat să crească și în iunie, față de lunile anterioare. În premieră, un automobil electric în top 20 al celor mai vândute mașini

Publicația citată spune că mai există și alte nume pe lista scurtă, printre care actualul șeful departamentului inginerie din JLR, Nisck Rogers, dar și Fred Schulze, șef de producție la Ingolstadt, în uzina Audi.

De asemenea, Mike Manley, actul CEO al FCA, care ar urma să devină COO în viitoarea companie ce va fi formată prin fuziunea cu PSA, a fost în atenția acționarilor JLR dar nu a rămas pe lista scurtă.

Jaguar Land Rover nu se află în cea mai bună perioadă a sa din punct de vedere financiar, dar a trecut printr-un deceniu de succes, de la achiziția sa de către Tata Motors, de la Ford. Ralf Speth, care a condus JLR din 2010, va rămâne vice-președinte non-executiv al companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
jaguar land rover
ceo jaguar
bram schot
audi
bmw
klaus frohlich