După o declarație controversată, Mitsubishi revine și îl dă afară pe Ghosn, după modelul celor de la Nissan

După o declarație controversată, Mitsubishi revine și îl dă afară pe Ghosn, după modelul celor de la Nissan
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 nov 2018

Mitsubishi a dat publicității un anunț prin care informează că a cerut boardului ca Carlos Ghosn să fie dat afară, urmând să fie demarată o investigație internă proprie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După ce presa a publicat o declarație controversată a CEO-ului Mitsubishi, Osamu Masuko, potrivit căreia acesta l-a lăudat pe Carlos Ghosn, spunând că „nu mai există nimeni pe Pământ precum Ghosn”, compania a revenit la o poziție mai conformistă, impusă cel mai probabil de Nissan, care este cel mai mare acționar al Mitsubishi, și a transmis un comunicat prin care anunță că „acuzațiile sunt legate de chestiuni de guvernanță și conformare corporatistă” și astfel propune board-ului directorilor pentru a fi demis de îndată din funcțiile de președinte și Director Reprezentativ.

Mitsubishi mai anunță că va iniția o investigație internă pentru a stabili dacă Carlos Ghosn a fost implicat în abateri similare și în cadrul Mitsubishi.

Board-ul Renault va propune suspendarea din funcții a lui Ghosn. Ministrul de finanțe crede că Ghosn nu mai este potrivit pentru companie CITEȘTE ȘI Board-ul Renault va propune suspendarea din funcții a lui Ghosn. Ministrul de finanțe crede că Ghosn nu mai este potrivit pentru companie

Mitsubishi a fost preluată de Nissan, prin achiziția unui pachet de 34% din acțiuni, în urmă cu aproximativ doi ani, într-un moment delicat, în care compania fusese acuzată că a falsificat datele privind emisiile mașinilor sale. Carlos Ghosn a devenit președinte al Consiliului de Adminsitrație și a adus compania pe profit, împreună cu CEO-ul Masuko, după numai șase luni de la preluare.

viewscnt
Afla mai multe despre
carlos ghosn
mitsubishi
nissan
alianța renault nissan mitsubishi
arestare ghosn