Fincantieri, ofertă solidă pentru securitatea României la Marea Neagră

Fincantieri, ofertă solidă pentru securitatea României la Marea Neagră
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 13 iun 2018

România a lansat, de câteva luni, licitația pentru construcția corvetelor, un proiect ambițios care urmărește dotarea Forțelor Navale cu capabilitățile necesare pentru a face față provocărilor de securitate la Marea Neagră.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Una dintre condițiile principale ale licitației este ca navele să fie construite în România. Grupul italian Fincantieri, care este deja prezent în țară, prin filiala sa VARD, cu două șantiere navale – Vard Brăila și Vard Tulcea – a fost selectat drept ofertant calificat pentru acest program și este pregătit să își extindă și consolideze în continuare prezența industrială deja puternică în România.

“Oferta noastră este solidă și se bazează pe o soluție testată  – 7 unități au fost deja livrate în lume, în diferite configurații și pentru diferite forțe navale - care corespunde necesităților Marinei României. Vasele noastre folosesc tehnologii de ultimă generație, adaptate condițiilor de luptă moderne. Avem capacitatea să construim, peste tot în lume,  o gamă vastă de produse și să livrăm la timp și pe măsura bugetelor clienților, soluții personalizate, flexibile, multirol, fiabile. Forțele navale ale Italiei, ale SUA și ale altor state folosesc navele construite de Fincantieri și suntem partenerii marilor companii europene din domeniul apărării prin programe multinaționale”, a spus Enrico Bonetti, Senior Vice President International Fincantieri Naval Business Unit.

Italienii au transferat deja în România experiența lor impresionantă, de 230 de ani, în construcții navale, ceea ce îi plasează astăzi printre puținii care pot produce orice tip de vase, indiferent de complexitate, de la vase de croazieră și mega-iahturi, la nave de ultimă generație pentru activități offshore. O moștenire impresionantă de care beneficiază șantierele navale de la Tulcea și Brăila, care sunt astăzi pregătite să producă orice tip de nave, inclusiv militare.

În ultimii zece ani, producția la Vard Brăila și Vard Tulcea s-a concentrat asupra navelor specializate și a celor destinate operațiunilor offshore, dar viitorul se anunță generos în ceea ce privește diversificarea activității.

Șantierele au început deja să producă segmente de nave pentru pescuit și de croazieră și sunt pregătite să facă pasul spre fabricarea, în țară, a celor patru corvete pentru Forțele Navale Române, dacă Fincantieri va fi desemnat câștigătorul licitației.  Acest lucru va presupune, din partea Fincantieri, un transfer suplimentar de know-how și tehnologie și va genera dezvoltarea în continuare a acestor șantiere, crearea de locuri de muncă și, în general, valoare adăugată pentru România. De altfel, Fincantieri are experiență îndelungată și tradiție în transferul de tehnologie, fiind partenerul multor forțe navale și sprijinind economii naționale prin transfer de know-how, efectul fiind dezvoltarea capacității acestora de a construi și întreține nave militare.

Produsele Fincantieri vorbesc de la sine când vine vorba despre moștenirea în privința navelor militare construite, care pot fi admirate oriunde în lume, la suprafață și în adâncuri. Grupul construiește o gamă largă de produse, de la portavioane, distrugătoare, fregate, corvete, la vase de patrulare, amfibie, nave mici de luptă și submarine. În total, Fincantieri a livrat până acum peste 100 de nave militare, la costuri optime, care și-au dovedit performanța. Ele se află în serviciul Marinei Italiei, precum și al US Navy, al Pazei de Coastă a Statelor Unite, al Forțelor Navale ale Qatarului, Marinei Emiratelor Arabe Unite și Marinei Indiei. Registrul de comenzi include 31 de nave militare cu termene de livrare până în 2026 (dintre care 7 unități sunt programate să fie livrate după 2022). Pentru a fructifica la maximum capacitatea de a exporta produse testate și de a dezvolta concepte noi, grupul are o strategie de extindere prin participarea la licitații pentru construcția de nave pentru forțe navale străine, cum sunt programele SEA 5000 în Australia și FFG(X) pentru Marina SUA, la care Fincantieri ia parte în acest moment.

Expertiza Fincantieri în construcția de corvete de tipul celor dorite de Forțele Navale Române este impresionantă, în portofoliul grupului existând astfel de nave proiectate și construite în ultimii 15 ani în două configurații (combatant sau OPV  – Offshore Patrol Vessels), pentru diverși clienți. Marina Emiratelor Arabe Unite a comisionat în 2013 corvetele clasa Abu Dhabi, capabile să desfășoare misiuni în larg și care pot fi dotate cu diferite versiuni de sisteme de combat. Clasa Comandante Cigala Fulgosi este în prezent operată de Marina Italiei, iar în iunie 2016, Fincantieri a primit o comandă din partea Ministerului qatariot al Apărării pentru construcția a patru corvete derivate din clasa Abu Dhabi, spre a fi operate de Marina Qatarului.

Designul navelor militare construite de Fincantieri este flexibil, așadar adaptat necesităților clientului din punct de vedere al arhitecturii și al sistemului de luptă.

„Am construit cea mai rapidă fregată de oțel din lume pentru Marina SUA - LCS (Litoral Combat Ship) - precum și cea mai modernă fregată, cu performanțe dovedite, pentru Marina Italiei - FREMM. Fincantieri se poate baza pe expertiza sa privind transferul de tehnologie către clienții săi, precum și promovarea de parteneriate cu autoritățile locale”, a mai spus Enrico Bonetti.

Oferta Fincantieri pentru România este solidă și generoasă. Cu peste 7.000 de nave construite până azi, marea curge prin sângele Fincantieri și, datorită lor, și prin al nostru.

Cu sediul la Trieste, Fincantieri are peste 19.500 de angajați (80.000 împreună cu subcontractorii) și deține 20 de șantiere pe patru continente, fiind astăzi cel mai mare constructor de nave occidental și unul dintre cei mai mari din lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
fincantieri
marea neagra
corvete