Ford va reduce numărul de dealeri din Europa și se va concentra pe vânzările online

Ford va reduce numărul de dealeri din Europa și se va concentra pe vânzările online
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 mar 2020

Ford plănuiește să-și reducă rețeaua de dealeri din Europa, pentru a reuși să reducă nivelul costurilor la un prag care să asigure profitabilitatea companiei. În același timp își va lansa propriul sistem de vânzări online pentru a răspunde dorințelor clienților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele Ford Europe, Stuart Rowley, a declarat pentru publicația Automotive News că reducerile de dealeri vor fi „corespunzătoare pentru piață”, refuzând să precizeze cât de mare va fi amploarea acestor închideri. Cea mai mare pondere o vor avea showroom-urile din Marea Britanie, o piață care va rămâne fără 180 până la 400 de delaeri, potrivit unei publicații britanice. Președintele Ford Europe a mai precizat că reducerea are ca scop eliminarea costurilor suplimentare care vin odată cu necesitatea funcționării acestor dealeri, costuri care se regăsesc în cele din urmă în prețul mașinilor. „Vrem să facem rețeaua mai eficientă”. El este convins că reducerea delalerilor neperformanți îi va ajuta pe ceilalți să obțină profituri.

Scădere puternică pentru Dacia pe piața din Italia, pe fondul impactului epidemiei de coronavirus CITEȘTE ȘI Scădere puternică pentru Dacia pe piața din Italia, pe fondul impactului epidemiei de coronavirus

Pentru a oferi pieței alternativă pentru achiziția de mașini, Ford va accelera trecerea la vânzările online. În cele din urmă, șeful Ford crede că vor fi tot mai puține showroom-uri fizice și din ce în ce mai puțini dealeri. Lansarea vânzărilor online ale Ford va avea loc simultan cu lansarea primului model electric de nouă generație, Mustang Mach E, în acest an. „Clienții vor să poată să comande online vehiculul, să plătească online”.

Rowley a mai explicat că o parte din dealeri s-ar putea converti în unități exclusiv de service.

Ford se află în plin proces de restructurare a activității din Europa, unde are în plan să reducă până la 12.500 de locuri de muncă.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford dealeri
retea de dealri ford
inchidere dealeri ford
vanzari online ford