Metrorex anunță că, pe pe Magistrala 2, Berceni – Pipera, ca urmare a derglării unui sistem electric al liniei, metrourile au circulat, miercuri, cu întârziere în intervalul de vârf 7.50 – 8.50, determinând aglomerație.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Astăzi, în intervalul orar 7:50 – 8:50 , pe Magistrala 2 (Berceni-Pipera) trenurile de metrou au circulat cu întârzire de aproximativ 8 minute fața de graficul de 3 minute. Întârzierea a intervenit urmare a dereglării unui sistem electric al liniei, coroborat și cu retragerea unui tren din circulație. Din aceste motive, pe această magistrală se circulă cu viteză redusă, în condiții optime de siguranță”, a transmis, miercuri, Metrorex.
Foto: Facebbook George Țăranu
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE VIDEO Autostrada Ploiești - Brașov va fi construită cu artizanul celui mai mare pod din lumeSursa citată a precizat că, având în vedere că intervalul de 7:50 – 8:50 este un interval de vârf, s-a produs aglomerație în stațiile de metrou, scrie News.ro.
”Călătorii au fost permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri și din stații”, mai transmis Metrorex.
Foto: News.ro