FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 oct 2022

Prima ediție a salonului auto din Paris, un eveniment care a reușit să supraviețuiască pandemiei și tendințelor din industrie de închidere a saloanelor, a atras în această ediție doar mărcile franceze și pe cele chinezești, restul constructorilor preferând să stea departe de clienții din Franța, pe acest canal tradițional de comunicare. Dacia a profitat de această situație, astfel că este una dintre vedetele salonului, cu un concept care va atrage cu siguranță vizitatorii și cu o gamă complet înnoită.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a marcat deschiderea Salonului Auto din Paris, la scurt timp după ce Luca de Meo, CEO-ul Renault, a susținut prima conferință de presă a ediției 2022 a salonului. Pentru Franța, redeschiderea salonului după trei ani de pauză este un semnal important care anunță resuscitarea industriei auto locale. Iar cele două grupuri franceze arată și în realitate acest lucru, cu lansări noi și vânzări în creștere.

Renault Group este vedeta salonului și arată că a acordat o importanță mai mare acestui eveniment. Standuri separate pentru cele patru mărci, Renault, Dacia, Alpine și Mobilize, concepte pentru fiecare marcă, astfel încât publicul să fie atras de noutăți, și o gamă destul de largă de mașini în standuri.

Între acestea, standul Dacia s-a remarcat în rândul celor care au venit să vadă noua identitate de marcă, dar și conceptul Manifesto, care anunță direcția în care Dacia vrea să meargă.

Angajații Ford Craiova, trimiși în șomaj tehnic CITEȘTE ȘI Angajații Ford Craiova, trimiși în șomaj tehnic

Pentru Renault, salonul a fost și mai important, pentru că a marcat premiera mondială a conceptului 4Ever, un studiu de design care anticipează viitorul Renault 4 de serie. Trăsăturile acestuia confirmă faptul că Renault 4 va fi un SUV de clasă B, care ar putea să înlocuiască modelul Captur, peste câțiva ani.

Alături de concept, a fost prezent și Renault 5, care mai are foarte puțin până la lansarea în producția de serie.

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

La Stellantis, standurile au beneficiat de o suprafață ceva mai restrânsă, ceea ce a însemnat că expunerea noutăților a fost și ea mai redusă. Vedeta Stellantis a fost Jeep Avenger, primul automobil electric al mărcii americane, care intră în segmentul B-SUV electric, unde nu prea există concurență.

HiSky ia locul Blue Air pe unele rute CITEȘTE ȘI HiSky ia locul Blue Air pe unele rute

În același timp, Peugeot a ieșit în premieră într-un salon auto cu noul 408, o caroserie care e foarte greu de clasificat, având trăsături preluate din toate segementele, de la SUV-uri, la coupe-uri și hatchback-uri.

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

Trebuie remarcată și ambiția cu care chinezii atacă saloanele auto europene, între acestea remarcându-se BYD, cel mai mare producător de mașini electrice din China și cel cu cea mai agresivă intrare pe piața din Europa.

VIDEO Un Boeing 747 și-a pierdut o roată la decolare. Avionul și-a continuat zborul CITEȘTE ȘI VIDEO Un Boeing 747 și-a pierdut o roată la decolare. Avionul și-a continuat zborul

Modelul Atto 3, un SUV care este oferit deja în rețeaua de delari din Europa, a fost vedeta standului BYD, dar și celelalte modele, care vor fi lansate în perioada următoare, au fost expuse.

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

Dacia dezvăluie planul mașinilor electrice fabricate în România. „Se va întâmpla, este scris deja.\ CITEȘTE ȘI Dacia dezvăluie planul mașinilor electrice fabricate în România. „Se va întâmpla, este scris deja."

În rest, salonul a pierdut mult din spațiul de expunere, față de anii anteriori, a rămas fără mărcile din Germania sau din SUA (este pentru prima dată când VW Group nu vine la Paris, la fel și BMW sau Mercedes) a înregistrat o prezență mult mai redusă a jurnaliștilor și cel mai probabil va înregistra și cea mai scăzută prezență a vizitatorilor, în săptămâna ce urmează.

Site-uri web ale unor aeroporturi americane, piratate după un apel al hackerilor proruși CITEȘTE ȘI Site-uri web ale unor aeroporturi americane, piratate după un apel al hackerilor proruși

Din aceste motive, dacă salonul nu se reinventează, așa cum s-a întâmplat cu cel din Franfurt, care s-a mutat la Munchen, sau cu cel din Detroit, cel mai mare salon auto din Europa ar putea avea soarta evenimentului din Geneva, care a dispărut din calendarul european al OICA.

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

FOTO Corespondență de la Paris - Cel mai mare salon auto din Europa, dominat de mărcile franceze și de Dacia

viewscnt
Afla mai multe despre
salon auto paris
salon auto
renault 4
dacia paris
dacia manifesto