FOTO Ford Kuga, lansat pe piața din România printr-o conferință de presă online. Care sunt prețurile

FOTO Ford Kuga, lansat pe piața din România printr-o conferință de presă online. Care sunt prețurile
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 mar 2020

Ford România a lansat pe piața locală noul Kuga, un SUV compact care a ajuns la a treia generație și se bucură de un succes foarte mare în Europa. Mașinile pentru lansare au fost deja fabricate, dar timpul de așteptare pentru comenzi poate ajunge la 6 luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O premieră pentru industria auto locală a avut loc cu ocazia lansării noului Kuga pe piața din România. Reprezentanții Ford au organizat prima conferință de presă online, un gen de evenimente destul de utilizat în alte țări și mai ales în SUA. Momentul marchează intrarea pieței auto într-o perioadă de declin, pe fondul epidemiei de coronavirus, dublată de un amplu proces de închidere a fabricilor de automobile din Europa.

Noul Kuga a fost prezentat în premieră, la nivel global, anul trecut, fiind introdus în rețeaua comercială treptat, începând cu sfârșitul anului. Kuga este dezvoltat pe platforma C2 a mărcii, una care a permis creșterea în dimensiuni a acestui model, de la 4,44 metri la prima generație, la 4,62 metri la a treia generație, inclusiv cu ajutorul unui ampatament mai mare cu circa 2 centimetri.

Încep lucrările la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud CITEȘTE ȘI Încep lucrările la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud

Noul Kuga se remarcă atât printr-un design nou, mai suplu, mai dinamic - care a fost impus și celorlalte modele din gamă, în special la Puma - cât și prin sisteme de propulsie electrificate, hibride și mild-hybrid. Cristian Prichea, director Ford România, a explicat că noul Kuga este în acest moment cel mai electrificat automobil dingama Ford. La aceste trăsături se adaugă și noile tehnologii de asistență, care au condus la obținerea unui rezultat excelent la testele de siguranță EuroNCAP.

Constructorii Volvo și Daimler redeschid uzinele din China, în timp ce le închid pe cele din Europa CITEȘTE ȘI Constructorii Volvo și Daimler redeschid uzinele din China, în timp ce le închid pe cele din Europa

Motorizările hibride cu care noul Kuga este disponibil pe piața noastră sunt 2.0 mHEV EcoBlue, de 150 CP, însoțit de o cutie manuală în 6 trepte, 2.5 litri FHEV de 200CP cu cutie CCVT, care poate fi comandat și cu tracțiune AWD, și un plug-in hibrid de 2.5 litri, 225 CP, cu cutie CVT. Motorizări cu combustie clasice sunt 1.5 litri pe benzină, de 150 CP, cu manuală în șase trepte, și două diesel, 1.5 litri, de 120 CP, cu cutie manuală sau automată, și 2.0 litri, de 190 CP, cu cutie automată și tracțiune integrală.

FOTO Ford Kuga, lansat pe piața din România printr-o conferință de presă online. Care sunt prețurile

Ford mizează pe o creștere a segmentului SUV compact de la 14% la 17%, respectiv la 33% în Europa. În România, șefii Ford mizează pe o pondere de 13% a acestui segment.

Echipările ce vor fi disponibile pentru noul Kuga încep cu Trend, la 25.850 euro, cu cel mai mic motor, 1.5 EcoBoost, care va avea “echipamente mulțumitoare”, după cum le-a descris directorul Ford, între care navigație, senzori parcare, încărcare wireless pentru telefon, modem încorporat pentru conectare la rețeaua GSM și altele. Titanium va costa cu 1.500 de euro în plus, iar pentru alți 2.000 de euro clienții pot opta pentru ST-Line sau pentru Titanium X. Vârful de gamă va fi Vignale, cu un plus de 8.000 de euro față de versiunea entry. Prețul în funcție de motorul ales va crește până la 30.000 euro pentru motorul 2.0 diesel de 190 CP și până la 34.850 pentru motorizarea plug-in hibrid.

FOTO Ford Kuga, lansat pe piața din România printr-o conferință de presă online. Care sunt prețurile

Directorul Ford România a declarat că stocurile pentru lansare sunt deja în România, în mare parte. Circa 350 de automobile sunt pregătite, din care ultimele aproximativ 150 au fost expediate deja de la uzina din Valencia și vor ajunge în curând în showroomuri. S-au înregistrat deja 120 de comenzi pentru acest model. Cei care vor comanda configurații care nu sunt pe stoc vor trebui să aștepte până la 6 luni pentru livrare.

FOTO Ford Kuga, lansat pe piața din România printr-o conferință de presă online. Care sunt prețurile

FOTO Ford Kuga, lansat pe piața din România printr-o conferință de presă online. Care sunt prețurile

viewscnt
Afla mai multe despre
ford kuga
preturi ford kuga romania
echipari kuga