FOTO Hyundai prezintă prima imagine cu un misterios “model complet nou”

FOTO Hyundai prezintă prima imagine cu un misterios “model complet nou”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 iul 2019

Hyundai a publicat prima imagine, un teaser, cu un viitor model misterios despre care nu oferă absolut niciun detaliu, cu excepția celui legat de momentul lansării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Hyundai va avea un model complet nou, după cum anunță odată cu publicarea unei fotografii care dezvăluie doar o bucată de hayon și ceva ce pare a fi un bloc optic. Deși nu există pe lista de așteptare niciun model despre care să fi vorbit în ultima perioadă Hyundai, este posibil să fie vorba despre un nou crossover, dată fiind cererea extrem de mare pentru acest segment.

VIDEO VW bate recordurile istorice ale mașinilor de Formula 1. A depășit cu mașina electrică ID.R recordul pe circuitul Goodwood, deținut de McLaren - Mercedes de 20 de ani CITEȘTE ȘI VIDEO VW bate recordurile istorice ale mașinilor de Formula 1. A depășit cu mașina electrică ID.R recordul pe circuitul Goodwood, deținut de McLaren - Mercedes de 20 de ani

Potrivit anunțului oficial, modelul va fi lansat la Frankfurt, în luna septembrie, astfel că fanii acestei mărci nu mai au foarte mult de așteptat. Până atunci, cu siguanță vor apărea în spațiul public mai multe informații legate de viitorul model.

FOTO Hyundai prezintă prima imagine cu un misterios “model complet nou”

viewscnt
Afla mai multe despre
hyundai
lansare hyundai
teaser hyundai
salonul auto frankfurt