FOTO Jeep Compass, lansat pe piața românească, cu două motoare pe benzină și două diesel, plus tracțiune 4x4

FOTO Jeep Compass, lansat pe piața românească, cu două motoare pe benzină și două diesel, plus tracțiune 4x4
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 6 oct 2017

Jeep Compass, cel mai nou model lansat de marca americană, a ajusn în Europa, iar de săpămâna aceasta este disponibil și în România. Cel mai mic motor are 1.4 litri și costă 23.000 de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Jepp Compass este unul dintre produsele celebrului brand lansate în ultimii ani pentru a satisface cererea tot mai mare de SUV-uri. Unul dintre pionierii mașinilor 4x4, Jeep s-a văzut în ultimul deceniu înconjurat de pseudoSUV-uri care au reușit să atragă atenția clienților ce doresc mai mult înfățișarea de off-roader decât performanțele acestuia. Jeep s-a aliniat tendinței, însă noile sale modele respectă tradiția și oferă în continuare tracțiunea integrală.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Jeep Compass nu face excepție, chiar dacă versiunile 4x4 nu mai sunt la fel de populare. Noul model este deja a doua generație, prima bucurându-se de o viață lungă, 10 ani petrecuți pe piață, cum rar se întâmplă în industria auto. Această nou generație folosește platforma pe care a fost dezvoltat și Renegade, fiind în celași timp mai mare cu 2 centimetri decât vechiul Compass, având otodată un ampatament crescut cu 4 centimetri.

Echiparea de bază a lui Jeep Compas este dotată cu un motor pe benzină de 1.4 litri, turbo, din familia Multiair, de la Fiat, are 140 CP și 230 Nm și cutie de viteze manuală. Prețul acestei echipări este de 23.000 de euro. O variantă de 170 CP este alternativa mai puternică pe benzină, în timp ce pentru pasionații de motoare diesel, sunt disponibile două capacități cilindrice. Cel mai mic diesel este 1.6 Multijet, de 120 CP, iar variantele mai mari au toate 2.0 litri, cu puteri de 140 CP și, respectiv, 170 CP.

FOTO Jeep Compass, lansat pe piața românească, cu două motoare pe benzină și două diesel, plus tracțiune 4x4

Cel mai ieftin 4x4 pe benzină este 1.4 Mutliair, 170 CP, și costă 33.421 euro, iar cel mai accesibil diesel 4x4 este 2.0 Multijet, 140 CP, la 30.644 euro. Ambele sunt echipate cu cutie de viteze automată.

Jeep Compass face parte din segmentul compact, cu o lungime de 4,42 metri, fiind concurent direct cu VW Tiguan, Nissan Qashqai, Renault Kadjar sau proaspăt lansatul Opel Grandland X. Recent, Jeep Compass a fost testat de EuroNCAP, obținând pucntajul maxim la toate testele de impact.

FOTO Jeep Compass, lansat pe piața românească, cu două motoare pe benzină și două diesel, plus tracțiune 4x4

viewscnt
Afla mai multe despre
jeep
compass