FOTO Mercedes pregătește un SUV compact, numit GLB - un G Class în miniatură, cu 7 locuri

FOTO Mercedes pregătește un SUV compact, numit GLB - un G Class în miniatură, cu 7 locuri
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 apr 2019

În timp ce alte mărci se întrec în a prezenta mașini electrice, Mercedes-Benz a dezvăluit la Shanghai un SUV cu motor pe benzină care va deveni model de serie în foarte scurt timp.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Mercedes-Benz GLB va fi încă un SUV din portofoliul mărcii germane. Conceptul care prefigurează cum va arăta modelul de serie a fost prezentat la Shanghai și nu reprezintă decât o opțiune tradițională, o mașină cu combustie, într-o perioadă în care toată lumea lansează vehiceule electrice.

„Ne-am întrebat dacă există spațiu între GLA și GLC în gama noastră de SUV-uri de succes”, spune Britta Seeger, șefă a vânzărilor Mercedes-Benz, povestind cum s-a născut GLB. „Concept GLB este răspunsul la această întrebare. Cu el, demonstrăm ideile creative pe care le avem pentru acest segment”. Ea mai spune că GLB este un SUV practic și durabil, cu dimensiuni compacte.

Analiștii sunt de părere că GLB va depăși GLA în SUA, datorită gradului ridicat de utilitate (va avea 7 locuri și va fi mai spațios).

Mercedes GLB va fi construit pe noua platformă MFA2, aceeași pe care vor mai fi dezvoltate alte modele compacte, inclusiv noul GLA. Din punct de vedere al dimensiunilor GLB va avea 4,63 metri, cu 1,89 metri lățime și 1,90 metri înălțime, cu un ampatament mare, de 2,82 metri, care oferă suficient spațiu pentru cele 5 + 2 locuri.

FOTO Volkswagen a prezentat la Shanghai viitorul SUV electric ce va concura cu Tesla Model X CITEȘTE ȘI FOTO Volkswagen a prezentat la Shanghai viitorul SUV electric ce va concura cu Tesla Model X

Designul seamănă izbitor cu cel al conceptului Ener-G-Force, prezentat în urmă cu șapte ani, ca un viitor Baby G Class. Cam asta urmează să fie GLB, cu proporții destul de simple, ce amintesc de proporțiile lui Duster, fără linii sofisticate sau sportive. În schimb sunt prezente elementele tipice unui off-roader, cu anvelope de noroi și o mulțime de ornamente care fac din acest model unul robust.

Și motorizarea anunțată este una performantă, de 224 CP, însoțită de cutia automată cu 8 trepte 8G-DCT, construită la Sebeș, în România.

Noul model va fi o puternică amenințare pentru concurenți precum BMW X1 sau Audi Q3, însă și modelul mai mare din gamă, GLC, va fi afectat de apariția unui model mai ieftin în portofoliu, cu calități asemănătoare.

FOTO Mercedes pregătește un SUV compact, numit GLB - un G Class în miniatură, cu 7 locuri

FOTO Mercedes pregătește un SUV compact, numit GLB - un G Class în miniatură, cu 7 locuri

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes
g classe
mercedes glb
suv mercedes