FOTO Noul BMW Serie 6 Gran Turismo, transformare a lui Serie 5 GT

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 iun 2017

BMW a prezentat cel mai nou Grand Tourer de pe piață, un succesor al lui Serie 5 GT, cu un nume care îl trimite într-o clasă superioară: BMW Serie 6 Gran Turismo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noul model de la BMW continuă ideea introdusă acum 7-8 ani, când a fost lansat Serie 5 GT, aceea a unui coupe cu 4 + 1 uși, amestecând puțin conceptele și oferind clienților mărcii un automobil care are atât trăsături de mașină de familie, mare și încăpătoare, cât și un caracter sportiv, nu doar prin motorizări sau tren de rulare, ci și prin design. Comparativ cu ceea ce a fost Serie 5 GT, cu linii nu tocmai reușite, aducând mai degrabă a monovolum, decât a coupe, noul Serie 6 Garn Turismo păstrează tăieturile lui X6, continuă stilul de design de pe celalalte modele din gamă, lansate în ultimii ani, în sepcial Serie 5, și anticipează, fără îndoială, ce va fi Seria 6 (Coupe și Cabrio) care ar trebui să se înnoiască anul viitor.

FOTO Primele fotografii oficiale cu BMW Concept Seria 8. Coupe-ul derivat din Serie 7 va deveni cel mai rafinat model al bavarezilor CITEȘTE ȘI FOTO Primele fotografii oficiale cu BMW Concept Seria 8. Coupe-ul derivat din Serie 7 va deveni cel mai rafinat model al bavarezilor

Din punct de vedere al transformărilor tehnice, putem observa că, deși a crescut în dimensiuni (aproape 10 cm în plus față de Serie 5 GT), noul GT este mai ușor cu 150 kg. A scăzut și înălțimea, cu 21 mm, ceea ce contribuie la o coborâre a centrului de greutate, în timp ce ampatamentul a rămas neschimbat, la 3,07 metri. S-au îmbunătățit și performanțele, atât la nivel de consum, cât și la nivel de accelerații, o influență având și îmbunătățirea coeficientului aerodinamic. 

FOTO Noul BMW Serie 6 Gran Turismo, transformare a lui Serie 5 GT

Portbagajul are 610 litri în măsurare standard, respectiv 1800 litri cu scaunele rabatate, cu 100 de litri mai mult față de modelul anterior.

Motoarele propuse de BMW la lansare fac parte dintr-o nouă generație, începând de la 2.0 litri benzină, 258 CP, care oferă o accelerație de la 0 la 100 de 6,3 secunde, la 3.0 litri 6 cilindri, 340 CP, inclusiv cu tracțiune xDrive, și la 3.0 litri diesel, 265 CP. Toate sunt echipate cu cutie Steptronic cu 8 trepte.

Dintre tehnologiile prezente pe acest model amintim pe cele care fac din acest autoturism unul semi-autonom: Collision and Pedestrian Warning (avertizare de coliziune și pietoni) cu City Collision Mitigation (atenuare a coliziunii în oraș), tempomat activ cu funcție Stop & Go, operațional la viteze cuprinse între 0 și 210 km/h și Asistentul de direcție și menținere a benzii (activ în același interval de viteză). BMW Seria 6 Gran Turismo poate fi comandat și cu Remote Control Parking (parcare controlată prin cheia cu display).

Variantele la lansare vor fi BMW 630i, BMW 640i și 640i xDrive, precum și BMW 630d. Acestea vor fi lansate oficial la Frankfurt, în septembrie, și vor intra pe piață ulterior, în toamna acestui an.

FOTO Noul BMW Serie 6 Gran Turismo, transformare a lui Serie 5 GT

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
serie 6
gran turismo