FOTO Noul Jeep Wrangler - lansat în România, la un preț mai mare decât generația anterioară

FOTO Noul Jeep Wrangler - lansat în România, la un preț mai mare decât generația anterioară
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 oct 2018

Importatorul Jeep în România a lansat noua generație Wrangler pe piața locală, simultan cu lansarea unui nou showroom în București. Noul Jeep Wrangler are un preț mai mare decât vechea generație și motoare complet noi pentru Europa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Jeep Wrangler a fost prezentat în premieră la finele anului trecut, fiind lansat pe piețele lumii treptat, inclusiv în Europa. Clienții din România pot comanda acum noul Wrangler, unul dintre cele mai cunoscute off-roadere din istoria automobilului, importatorul local anunțând lansarea acestuia în rețeaua de dealeri.

Jeep Wrangler și-a păstrat neschimbate aspectul general, o mulțime de detalii estetice, dar și o bună parte din trăsăturile tehnice, printre care șasiul independent, specific unui vehicul off-road. Designerii și inginerii americani au reușit să implementeze pe noua generație o serie de tehnologii moderne, atât la parte de propulsie și transmisie, cât și la interior, fâcând din acest automobil un vehicul la fel de modern pe cât este de conservator.

Dintre toate schimbările pe care le-a suferit Wrangler, una dintre cel mai importante este cea la nivelul motorizărilor. Practic, motoarele europene sunt complet noi pentru acest model, fiind preluate din banca de organe a Fiat.

FOTO Skoda Rapid, mașina oficială a Papei Francisc în vizita din Irlanda. Constructorul a transformat un SUV Karoq în biserică cu vitralii CITEȘTE ȘI FOTO Skoda Rapid, mașina oficială a Papei Francisc în vizita din Irlanda. Constructorul a transformat un SUV Karoq în biserică cu vitralii

Pentru pasionații de diesel, cei care au nevoie de calitățile de lucru ale acestui tip de motor, a fost introdus propulsorul 2.2 MultiJet II, care înlocuiește astfel mult mai greoiul 2.8 litri, prezent anterior. Cu o cilindree redusă, dar cu performanțe cel puțin la fel de bune, și un consum care corespunde normelor europene testate în procedură WLTP, motorul generează 200 CP și 450 Nm, suficient pentru nevoile acestui automobil.

Opțiunea pe benzină este una la fel de europeană, 2.0 turbo, 272 CP, o opțiune care a lipsit generației anterioare. Motorul V6, Pentastar, de 3.6 litri, V6, va fi disponibil în continuare pe restul piețelor care nu unt preocupate deocamdată de poluare. Toate motoarele au la dispoziție acum o nouă cutie, una automată cu 8 trepte.

FOTO Noua generație Nissan Leaf marchează era automobilelor electrice mature, populare și tehnologizate CITEȘTE ȘI FOTO Noua generație Nissan Leaf marchează era automobilelor electrice mature, populare și tehnologizate

Din punct de vedere al dimensiunilor și maselor, Wrangler a crescut, cu 11 centimetri la lungime, cu câteva kilograme la greutate, păstrând un ampatament identic, dar și-a îmbunătățit performanțele.

Dotările includ faruri și stopuri LED, noul sistem de infotainment Uconnect compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto, cu display-uri de 5, 7 sau 8,4 inci.Mașina beneficiază și de o serie de sisteme de asistență, precum Blind-Spot Monitoring cu Rear-Cross Path Detection, cameră pentru mersul înapoi ParkView cu marcaje dinamice, sistem electronic de control al stabilității (ESC) cu funcția Electronic Roll Mitigation și patru airbag-uri standard.

Tehnologiile menite să asigură un comportament performant în off-road includ două sisteme active avansate de tracțiune integrală permanentă - Command-Trac și Rock-Trac, diferențiale față-spate Tru-Lok blocabile electric, un diferențial spate Trac-Lok cu alunecare limitată și bară stabilizatoare față cu deconectare electronică.

În condiții normale de deplasare, Command-Trac funcționează în modul 2WD și transferă 100% din cuplu către puntea spate. Prin cuplarea în poziția 4WD High, șoferul poate trece în modul 4x4 pentru deplasarea pe suprafețe cu aderență scăzută - nisip, noroi, zăpadă sau gheață. Setarea 4H poate fi selectată fie pentru a opera în noul mod Auto, fie în 4H Part-Time care asigură distribuția egală a cuplului motor între puntea față și cea spate. Pentru off-road extrem se poate cupla modul 4WD Low, cu raport de demultiplicare de 2,72:1 care asigură amplificarea cuplului motor.

În România, prețul de listă al noului Jeep Wrangler este 48.900 de euro, un preț mult mai mare decât cel de 38.000 de euro pe care îl avea generația anterioară.

FOTO Noul Jeep Wrangler - lansat în România, la un preț mai mare decât generația anterioară

FOTO Noul Jeep Wrangler - lansat în România, la un preț mai mare decât generația anterioară

viewscnt
Afla mai multe despre
jeep
wrangler
lansare romania
dealer wrangler