FOTO Porsche a lansat la Goodwood Festival cel mai puternic 911 construit vreodată. Noul GT2 RS are 700 CP și poate fi comandat în România cu 300.000 de euro

FOTO Porsche a lansat la Goodwood Festival cel mai puternic 911 construit vreodată. Noul GT2 RS are 700 CP și poate fi comandat în România cu 300.000 de euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 2 iul 2017

Porsche a fost prezent la celebrul Goodwood Festival of Speed cu un cadou pentru fanii acestei mărci. Producătorul de mașini sport din Stuttgart a lansat cea mai puternică versiune a lui 911 din toate timpurile, GT2 RS, cu 700 cai putere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noul 911 GT2 RS are un motor boxer biturbo construit pe baza celui de pe 911 Trubo S, care atingea o putere maximă de 580 CP. Acesta are o cilindree de 3.8 litri, șase cilindri în arhitectură boxer, iar cele două turbine de mari dimensiuni reușesc să genereze 515 KW, cu aproape 60 KW mai mult decât predecesorul care avea doar 3.6 litri. Cuplul maxim ajunge la 750 Nm, ceea ce pentru un coupe cu numai 1,4 tone înseamnă un raport fantastic atât la nivelul puterii cât și al momentului maxim, care se traduce printr-o accelerație de la 0 la 100 km/h de numai 2,8 secunde.

Cutia de viteze PDK GT a fost personalizată pentru acest model, astfel încțt să obțină cele mai bune performanțe. Evacuarea are cu 7 kg mai puțin decât pe versiunea standard a lui 911 Turbo.

Porsche Design a lansat cu această ocazie un ceas în ediție specială, care poartă numele 911 GT2 RS și este destinat exclusiv celor care cumpără noul GT.

Sub caroserie, Porsche 911 GT2 RS are un șasiu dezvoltat special, preluat de pe mașinile de competiții, având aanvelope UHP (Ultra High Performance) și roți spate directoare.

FOTO Test Drive: Porsche. Cum se simt la volan mașinile sport CITEȘTE ȘI FOTO Test Drive: Porsche. Cum se simt la volan mașinile sport

Anvelopele sale sunt pe măsura performanțlor, 265/35 ZR 20 în față și 325/30 ZR 21 în spate, iar sistemul de frânare ceramic, PCCB, este prezent în echiparea standard. Aripile față, grilele de aer de pe aripi, oglinzile exterioare Sport Design, prizele de aer de pe secțiunile laterale din spate și anumite părți de pe puntea spate sunt realizate din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFR), la fel ca multe componente din interiorul mașinii. Capota este fabricată, de asemenea, din carbon, pentru a asigura o greutate cât mai redusă a vehiculului, în timp ce bandourile de pe plafon, disponibile în versiunea standard, sunt fabricate din magneziu.

La interior, suprafețele sunt tapițate cu alcantara roșie, piele neagră și accente în finisaj cu textură de carbon. Volanul sport personalizat, scaunele sport, cu confort sporit, în finisaj cu aspect de fibră de carbon, completează dotările specifice unei mașini sport.

Pachetul opțional Chrono extinde funcțiile PCM, pentru a include afișarea performanțelor pe șosea, putând fi utilizat pentru citirea, salvarea și evaluarea timpilor efectuați pe circuit. Pachetul include, de asemenea, un cronometru poziționat pe consola centrală, cu afișaj analogic și digital. În plus, pachetul Chrono de pe modelul 911 GT2 RS vine cu un dispozitiv pentru cronometrarea tururilor de circuit. Utilizând aplicația Porsche Track Precision, în combinație cu marcajele externe de pe traseu, acest declanșator permite conducătorului auto să cronometreze durata tururilor de circuit cu un înalt nivel de precizie.

În România, prețurile pentru modelul 911 GT2 RS pornesc de la 307.883 euro.

FOTO Porsche a lansat la Goodwood Festival cel mai puternic 911 construit vreodată. Noul GT2 RS are 700 CP și poate fi comandat în România cu 300.000 de euro

FOTO Porsche a lansat la Goodwood Festival cel mai puternic 911 construit vreodată. Noul GT2 RS are 700 CP și poate fi comandat în România cu 300.000 de euro

FOTO Porsche a lansat la Goodwood Festival cel mai puternic 911 construit vreodată. Noul GT2 RS are 700 CP și poate fi comandat în România cu 300.000 de euro

FOTO Porsche a lansat la Goodwood Festival cel mai puternic 911 construit vreodată. Noul GT2 RS are 700 CP și poate fi comandat în România cu 300.000 de euro

viewscnt
Afla mai multe despre
porsche
911
gt2