FOTO Premieră pentru a patra generație Mazda 3, cu caroserii hatchback și sedan și cu noul motor SKYACTIV-X

FOTO Premieră pentru a patra generație Mazda 3, cu caroserii hatchback și sedan și cu noul motor SKYACTIV-X
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 29 nov 2018

O nouă generație Mazda 3, la 15 ani de la introducerea acestui nume în portofoliul mării, a fost lansată la Los Angeles, în cadrul unui salon auto care pare că atrage tot mai multe noutăți din partea constructorilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua generație Mazda 3 este a patra deja de la schimbarea denimirii fostei serii 3, una care se bucură, potrivit descrierii oficiale, de o dezvoltare de la zero, pentru ca atât din punct de vedere al designului, cât și din cel al experiențe la volan, să aducă acest model într-o nouă dimensiune.

Cele două caroserii prezentate, sedan și hatchback, sunt destul de diferite, nu doar ca formă, dar și ca personalitate. Așa cum spun și cei de la Mazda, sedanul are o notă de eleganță, în timp ce hatchback-ul, care a primit o siluetă inedită, transmite un aer sportiv, dinamic.

FOTO Premieră pentru a patra generație Mazda 3, cu caroserii hatchback și sedan și cu noul motor SKYACTIV-X

Informațiile despre motoare sunt laconice, fiind făcute referiri doar la familiile din care fac parte, SKYACTIV-X, SKYACTIV-G și SKYACTIV-D. Noutatea absolută este SKYACTIV-X, un motor inovator, care aduce aprinderea prin compresie la un propulsor pe benzină, fiind obținute astfel un comportament mai bun și un consum redus de carburant.

FOTO Skoda Scala, viitoarea „Octavia hatchback”, lansare pe 6 decembrie într-un oraș inedit. Prima imagine cu interiorul mașinii CITEȘTE ȘI FOTO Skoda Scala, viitoarea „Octavia hatchback”, lansare pe 6 decembrie într-un oraș inedit. Prima imagine cu interiorul mașinii

„Noua Mazda3, lansată astăzi, deschide o nouă eră pentru Mazda", a declarat Akira Marumoto, președintele, CEO-ul și directorul general al Mazda."Următoarea generație de mașini Mazda va crește valoarea experienței proprietarilor acestora. Prin produse de acest tip vom crește în continuare valoarea mărcii Mazda și vom lucra pentru atingerea obiectivului nostru: acela de a crea legături din ce în ce mai puternice cu clienții din întreaga lume."

Noile versiuni Mazda 3 vor fi lansate pe piață anul viitor, începând cu SUA.

FOTO Premieră pentru a patra generație Mazda 3, cu caroserii hatchback și sedan și cu noul motor SKYACTIV-X

viewscnt
Afla mai multe despre
mazda
mazda 3
skyactiv
los angeles
saloane auto