VIDEO & FOTO Primele imagini cu Skoda Fabia, sub camuflaj

VIDEO & FOTO Primele imagini cu Skoda Fabia, sub camuflaj
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 feb 2021

Skoda urmează să lanseze noua generație Fabia, unul dintre cele mai populare modele ale mărcii din era VW, iar apariția primelor fotografii cu mașina camuflată anticipează lansarea acestui model, un concurent puternic pentru Dacia Sandero.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Noua Skoda Fabia, a patra generație, a fost dezvăluită, deocamdată cu camuflaj, cu puțin timp înainte de premiera sa europeană. Compania cehă trece printr-o perioadă mai puțin fastă, cu scăderi de vânzări, fiind prinsă în vârtejul schimbărilor legislative în materie de emisii. Cu toate acestea, Fabia va aduce un suflu nou pentru companie, chiar dacă în ultimii ani vedete au devenit SUV-urile.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

La 22 de ani de la prima lansare a unui model Fabia, noul model de la Skoda aduce un design mult mai fluid, așa cum reiese din primele imagini, sub camuflaj. Cu noi proporții, mai sportive, Fabia a fost pentru prima dată construită pe platforma MQB a grupului, cea pe care se o folosește deja VW Polo, de mai mulți ani.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

„Având un limbaj de design emotional, noua Fabia este o adevărată Skoda de la prima vedere. Comparând cu predecesorul ei, i-am îmbunătățit semnificativ interiorul, oferind un înalt nivel de confort, un sistem de infotainment avansat și un sistem de asistență inovativ. Un interior cu și mai mult spațiu interior, motoare eficiente pe cât sunt de puternice, o manevrabilitate excelentă completează atractivitatea mașinii. Modelul nostru entry level are orice îți poți dori de la o mașină mică modernă și chiar mai mult”, a declarat Johannes Neft, director pentru dezvoltare tehnică Skoda.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

Reprezentanții Skoda au prezentat și detalii tehnice ale mașinii, astfel că știm deja că va avea 4,10 metri lungime, cu 10 centrimetri mai mult decât generația anterioară și cu aproximativ 2 centrimetri în plus față de Sandero. Lățimea va fi de 1,78 metri, iar înălțime, 1,46 metri. Ampatamentul pe care i-l oferă platforma este de 2,56 metri, de asemenea mai mare decât vechea generație, dar sub cel al lui Sandero, ceea ce înseamnă că spațiul destinat pasagerilor este ceva mai mic. La portbagaj au fost anunțate două valori: un volum generos de 380 litri pentru spațiul normal de bagaje și 1.190 litri pentru volumul total, cu scaunele rabatate.

VIDEO PROFIT TV Vasile Godîncă-Herlea, Impetum Group: Firmele cu datorii au la îndemână mai multe metode de restructurare și trebuie să le acceseze cât mai rapid pentru a nu croniciza boala CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV Vasile Godîncă-Herlea, Impetum Group: Firmele cu datorii au la îndemână mai multe metode de restructurare și trebuie să le acceseze cât mai rapid pentru a nu croniciza boala

Au fost făcute publice și detaliile motoarelor. Se confirmă astfel speculațiile potrivit cărora nu vor mai exista nici pe Fabia propulsii diesel. Vor fi în schimb două versiuni de motoare aspirate, MPI, precum și trei versiuni de motoare turbo, cu puteri între 48 kW și 110 kW. Vârful de gamă va fi 1.5 TSI, de 150 CP, un automobil exploziv pentru segmentul său, care va beneficia și de cutia DSG în șapte trepte.

Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat CITEȘTE ȘI Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat

Skoda Fabia a fost al cincilea model ca volum de vânzări, în 2020, în portofoliul mărcii, în condițiile în care cel mai vândut model a fost Octavia, iar pe locurile următoare s-au situat cele trei SUV-uri. Fabia a depășit, cu 105.500 unități vândute, limuzina Superb, dar a avut un volum mai mic decât suma vânzărilor Rapid și Scala (peste 140.000 unități).

VIDEO & FOTO Primele imagini cu Skoda Fabia, sub camuflaj

VIDEO & FOTO Primele imagini cu Skoda Fabia, sub camuflaj

VIDEO & FOTO Primele imagini cu Skoda Fabia, sub camuflaj

viewscnt
Afla mai multe despre
skoda fabia
foto skoda fabia
noua generatie fabia